Soluţiile de management de proiect (termenul intrat în vorbirea curentă fiind Project Management (PM) au cunoscut calea avântului în România relativ târziu, după anul 2000. Problema acestor soluţii este dată de apariţia crizei, deşi, paradoxal, managementul de proiect reprezintă una din căile sănătoase de ieşire din marasm.
Considerente generale
Orice proiect se bazează pe un set de operaţiuni, în care activităţile se desfăşoară cu un buget de timp şi bani, cu un calendar de desfăşurare, cu resurse alocate şi multiple livrabile. De eficienţa fiecărei operaţiuni depinde în final succesul sau eşecul proiectului.
Experienţele acumulate dovedesc că soluţiile software de management de proiect aduc avantaje şi beneficii certe.
Printre acestea se numără urmărirea eficientă a proiectelor sau serviciilor contractate, sau definirea şi urmărirea centralizată a tuturor aspectelor legate de un proiect, cum ar fi obiective, costuri, termene, calendar, evenimente, resurse, riscuri, incidente, facturi, încasări.
Însă beneficiile nu se opresc aici. Tot în această categorie intră posibilitatea de definire şi monitorizare a mai multor proiecte în paralel, indiferent de tip sau dimensiune, acoperirea integrală şi metodică a unui proiect: iniţiere, planificare, execuţie, control şi închidere, precum şi administrarea bugetelor asociate proiectelor, în paralel, la nivel de activitate, proiect, tip de activitate sau resursă.
Însă poate cele mai interesante avantaje ale unor astfel de soluţii în vremuri de criză economică prelungită sunt cele legate de considerentele financiare.
Printre acestea se numără previzionarea veniturilor, bugetarea costurilor (buget de timp sau bani), sau urmărirea rezultatului faţă de plan, creşterea productivităţii operaţionale, alocarea uşoară şi rapidă a resurselor, dar şi posibilitatea de revizuiri şi ajustări la nivel de proiect sau alocare de resurse.
Zone de impact
Prin însăşi denumirea lor, soluţiile PM sunt extrem de eficiente în cadrul conceperii şi implementării de proiecte. De aceea, nu se poate afirma că ele au vocaţie universală de soluţii IT pentru piaţă în ansamblul ei. Cu toate astea, există câteva zone de impact unde astfel de soluţii sunt permanent cerute.
O primă astfel de zonă este reprezentată de organizaţiile implicate în apărare şi securitate, cele care se află constant sub presiunea transformării şi adaptării la noile realităţi ale societăţii informaţionale.
Proiectele complexe din acest domeniu pot fi gestionate numai cu suportul unei soluţii software de project management care asigură administrarea investiţiilor şi portofoliilor.
A doua zonă majoră de impact, din nefericire într-o recesiune continuă în România, este cea imobiliară, unde astfel de soluţii acoperă întreaga sferă de activitate specifică. Cu toate astea, chiar şi în condiţiile crizei economice, astfel de soluţii îşi dovedesc eficienţa pe nişa marilor dezvoltatori imobiliari, care se confruntă cu administrarea a sute de proiecte simultan.
O zonă de impact mai mic pentru astfel de soluţie este cea a producţiei. Din orice perspectivă am privi – execuţie, procese tehnologice, repere, precizie sau calitate – producţia este un domeniu complex, care necesită utilizarea unor sisteme de calcul puternice şi fiabile. Prin natura repetitivă a operaţiilor efectuate pentru producerea de bunuri, abordarea clasică de management de proiect nu poate fi aplicata 100% în aceasta industrie. Este nevoie de o abordare structurată pe minimizarea costurilor şi duratele de aprovizionare cu materiale şi materii prime, implicând o planificare riguroasă a livrărilor şi a operaţiunilor tehnologice.
O zonă mare de impact este însă cea legată de energie, unde proiectele nu au cunoscut spectrul crizei şi şansele de a-l cunoaşte prea curând sunt minime. În această zonă investiţiile sunt foarte mari, conducerea cât mai eficientă a proiectelor şi dezvoltarea noilor investiţii fiind esenţiale. Capacitatea de adaptare rapidă la noile tendinţe ale pieţei, prin gestionarea atentă a proiectelor, optimizarea resurselor, controlarea strictă a costurilor şi riscurilor nu se poate realiza decât prin intermediul unei soluţii software de project management fiabilă.
Oarecum legată de zona energetică este şi cea a utilităţilor publice, unde transparenţa utilizării banilor publici, urmărirea bugetelor şi a proiectelor de infrastructură, reprezintă provocări majore pentru administraţiile publice centrale sau locale. Şi asta în special din pricina faptului că, pe fondul alocărilor masive de fonduri europene nerambursabile pentru Romania şi mai ales a ratei mici de absorbţie a acestora, se impune iniţierea şi gestionarea proiectelor comunitare în condiţii de transparenţă şi eficienţă maximă de cheltuire a bugetului.
Peste tot în lume sectorul utilităţi este sub presiune deoarece, pe lângă calitatea serviciilor prestate, se pune accent pe dezvoltarea unor surse ecologice de apă potabilă şi energie. Aceste noi cerinţe generează proiecte de investiţii majore, gestionate de cele mai multe ori de consorţii internaţionale. În susţinerea inovaţiilor, propunem utilizarea unui software de project management care oferă flexibilitate, creşte eficienţa şi asigură controlul lucrărilor desfăşurate.
În industria de utilităţi se derulează foarte multe investiţii, majoritatea acestora axându-se pe modernizarea infrastructurii de utilităţi din România.
Operatorii de utilităţi trebuie să asigure implementarea rapidă a acestora, ţinând cont de parametrii calitativi corespunzători proiectelor. În general, aceste proiecte sunt foarte costisitoare şi de aceea respectarea bugetului iniţial este esenţială.
Impedimente
Toate cele de mai sus sunt cunoscute de multă vreme şi reprezintă elemente de eficientizare a activităţii economice din suficient de multe domenii ca impactul să fie reprezentativ la nivel naţional.
De ce sectorul soluţiilor software de management de proiect nu cunoaşte atunci o explozie continuă?
Răspunsul ţine de bani, de rezultatul final şi de perspective. Achiziţionarea unor astfel de soluţii nu se face, evident, pe bani frumoşi. Ba chiar din contra, soluţiile respective reprezintă o investiţie financiară importantă, o investiţie la care aproape toată lumea se uită astăzi cu prudenţă în condiţiile lipsei cronice de fonduri pentru dezvoltare în sânul entităţilor economice.
Din punct de vedere al rezultatului final, aici situaţia este mult mai complicată şi mai politizată. Este complicată din pricina slăbirii forţei de atracţie a României ca zonă interesantă pentru desfăşurarea de proiecte. Aproape că nici nu mai contează dimensiunea acestora. Iar în condiţiile cvasi-inexistenţei de proiecte private, speranţa rămasă în picioare, cea a existenţei unor proiecte publice suficient de numeroase ca să contrabalanseze lipsurile din cealaltă zonă, se diminuează de la o zi la alta.
În fine, din punct de vedere al perspectivelor, lucrurile nu stau delor bine nici aici. Investiţia într-o soluţie software performantă de management de proiect se justifică şi prin existenţa perspectivelor de continuare a proiectelor, de extindere a lor şi de lansare a unor proiecte noi.
Realitatea arătată la punctul anterior determină, din păcate, şi diminuarea considerabilă a posibilităţii de existenţă a unor perspective.
Pe piaţa soluţiilor PM nu se poate vorbi, practic şi din nefericire, de impactul pozitiv al unor tehnologii precum cloud computing. Şi asta din pricina naturii intrinseci a activităţii legate de gestionarea proiectelor. Există, desigur, soluţii virtuale de management de proiect, aplicabile proiectelor de mici dimensiuni desfăşurate în special în spaţiul virtual sau, eventual, în partea legată de comunicare a proiectelor mari.
Astfel de soluţii virtuale nu reprezintă însă, un răspuns pentru rezolvarea impedimentelor mai sus menţionate.
Şi, practic, nici nu vor reprezenta un răspuns pentru viitor. Dacă proiectele în sine înseamnă o cale de ieşire din criza economică pentru orice ţară, soluţiile software de management de proiect nu au cum să iasă din sfera unor soluţii instalate pe bază de licenţe la beneficiarul proiectului sau la implementatorul lui. Asta cel puţin deocamdată. Cum însă eforturile de digitalizare a vieţii oamenilor sunt uriaşe, surprizele nu sunt excluse nici în acest domeniu vital de existenţă a omenirii.
Citiți și:
Program management vs. project management