Evoluția tehnologică este un process dinamic, cu mici sincope și stagnări, dar care ne oferă întotdeauna ceva mai bun, mai repede, mai ușor, mai bine… Chintesența acestor comoditați ușor de asimilat cu procesul de consumerizare, este tehnologia mobilă, care include toate categoriile ce țin de dispozitivele de acces și comunicare, aplicațiile mobile, tehnologiile și canalele de comunicare și tot ansamblul de facilități legate de autonomie și acces la distanță. Cei mai mulți teoreticieni au diferențiat deja triada tehnologică cu cel mai mare impact pentru prezent și pentru viitor: cloud + mobilitate + IoE.
Dar există și alte unghiuri de vedere. La fiecare etapă majoră în evoluția IT s-a vorbit despre un nou val: PC-urile au fost al doilea val după ”uzinele” mainframe, rețelele client server – al treile-a val, Internetul – al patrulea, Grid Computing – al cincilea, și așa mai departe…
În 2008, IDC preconiza că în următorii 20-25 de ani o nouă platformă tehnologică va guverna creșterea economică și inovația tehnologică. Deși se vorbea de mult despre virtualizare, puțini gândeau la tehnologiile cloud, așa cum se încearcă definirea lor actuală. IDC preconiza deci necesitatea afirmării și consolidării unei noi platforme tehnologice, pur si simplu din nevoia de a cuantifica mutațiile tehnologice majore induse de afirmarea primei generații de dispozitive mainframe, dar accesibile doar unei elite de specialiști. Apariția și proliferarea rapidă a computerelor personale a reprezentat al-doilea valt tehnologic sau ”2nd
Platform”. În fine, în 2011, IDC dădea o formă mai coerentă noului concept bazat pe “3rd Platform,” ca o chintesență între patru piloni tehnologici majori, reprezentați de: dispozitivele și aplicațiile mobile, serviciile cloud, rețelele sociale și procesele Big Data Analytics. Amploarea dezvoltării și adoptării, scopul utilizării și încrengăturile multiple dintre aceste patru elemente vor marca dezvoltarea și evoluția industriei IT înurmătorii 25 de ani.
Pe ce se bazează aceste considerente? E greu totuși de prognozat impactul economic al tehnologiilor pe o perioadă atât de lungă. Vor mai exista noțiunile de cloud, datacenter, sau rețele sociale în 2040? Cam toate prognozele economice bat în prezent până prin 2020… care ar putea fi considerat o bornă intermediară pentru extraspolările propuse.
Conform IDC, pînă în 2020, 40% din veniturile industriei IT și peste 98% din creștere vor fi guvernate de tehnologiile înmănunchiate în ”3rd Platform”. Astăzi,” cei 4 cavaleri” însumează cam 22% din cheltuielile mondiale de IT. Iar dacă tehnologiile ”3rd Platform” se află încă într-un stadiu de explorare, nu peste mult timp va demara o creștere progresivă a competitivității, care va drena o resegmentare a liderilor tehnologici de astăzi, pentru fiecare sector al industriei IT.
Una dintre cele mai disputate zone va fi piața de mobilitate enterprise, care este deja guverntă de mai multe tendințe cu implicații majore, precum creșterea fără precedent a pieței de echipamente mobile, consumerizarea tehnologiilor , adoptarea modelului BYOD, tandemul dintre dezvoltarea servicilor cloud și mobilitate prin oferirea de platforme PaaS cât mai accesibile pentru dezvoltarea de aplicații mobile. Evidența este cât se poate de clară, fiind susținută de soliditatea datelor de piață. Potrivit IDC, peste 1,5 miliarde de dispozitive mobile – smartphone, tablet și cititoare eBook, vor fi vândute în întreaga lume în 2016. Sistemele de operare Android și iOS își vor menține cotele de popularitate, în timp ce Windows Mobile concurează strâns cu BlackBerry (IDC, 2013).
Cloudul va continua evoluția în tandem cu tehnologiile mobile. Deși în prezent, doar o organizație din trei a implementat soluții mobile bazate pe cloud, peste 80% dintre aplicațiile mobile dezvoltate în următoarea perioadă vor folosi sisteme de back-end găzduite în cloud.
de Radu Crahmaliuc