Teoretic, soluţiile IT pentru afaceri ar fi trebuit să cunoască deplina maturitate a vieţii lor, inclusiv în România. La modul clasic de lucru, cel puţin, adică prin licenţiere la sediul clientului, ele ar fi trebuit să se apropie de finalul ciclului normal de viaţă, lăsând locul altor modele de funcţionare. Lucrurile nu stau, însă, deloc aşa.
Motive, motive…
Ne apropiem de finalul anului 2014 şi, oarecum de aşteptat, în loc să vedem România ca pe o piaţă matură din punct de vedere al soluţiilor IT pentru afaceri, descoperim în permanenţă motive pentru care situaţia nu este cea de mai sus. Criza economică, lipsa banilor, frica de a semna proiecte în sectorul guvernamental, lipsa de dorinţă pentru a mai semna proiecte în sectorul guvernamental (deh, DNA-ul e în plină acţiune, nu?), exploatarea (căci nu trebuie să ne ferim de un asemenea termen) pe post de roboţi a oamenilor, prin folosirea lor la munci repetitive de completare date în foi de lucru Excel, şi aşa mai departe.
Toate acestea sunt motive, a se citi mai degrabă scuze, pentru a nu face nimic în sensul exploatării optime a IT-ului în direcţia îmbunătăţirii afacerilor. Iar aici lucrurile stau la fel în orice sector de activitate, indiferent că este vorba de cel privat sau de cel public. Evident, există excepţii, din fericire nu puţine, de la această regulă a vieţii economice româneşti, dar ele nu fac decât să întărească senzaţia preponderent de dezamăgire.
Am scris pe parcursul acestui an, în diversele mele analize, de pildă despre faptul că sunt multe bănci care activează în România şi care nu au nici la această oră implementată o soluţie CRM performantă. Sau despre administraţii publice care, deşi au un SAP instalat pentru funcţionarea optimă din punct de vedere al gestiunii activităţii zilnice, preferă să nu instruiască operatorii de date în mod adecvat în folosirea lui, astfel încât fiecare operator îl utilizează după priceperea proprie şi chef, cu rezultate care frizează absurdul din punct de vedere al nervilor contribuabililor. Şi exemplele pot continua, din nefericire într-un şir căruia nu pare a i se zări sfârşitul la orizont.
Oferte fără număr
Piaţa locală nu duce în niciun caz lipsă de oferte. Practic nu există tip de aplicaţie IT pentru afaceri sau de pachet integrat de soluţii care să lipsească din România. Iar o astfel de situaţie, din punct de vedere al ofertării, este valabilă de ani de zile, cu ofertanţi din rândul distribuitorilor de vendori multinaţionali, dar şi din rândul unor producători locali de astfel de aplicaţii.
În plus, de câţiva ani de zile ofertele de licenţe legate de soluţiile instalate la client sunt dublate de ofertele de servicii dedicate. De pildă, externalizarea, în sensul transferării de responsabilitate privitoare la rularea aplicaţiilor de care o firmă are nevoie, este un fenomen care dispune deja de furnizori dedicaţi, cu “state vechi” de activitate şi rezultate remarcabile.
Mai mult decât atât, pe piaţa locală au apărut şi furnizorii de servicii de tip cloud computing, majoritatea ofertelor acestora referindu-se, în cazul aplicaţiilor pentru afaceri, la servicii de tip Software-as-a-Service, practicate, într-un mare procent din cazuri, din centre de date construite în România, astfel încât cerinţele legale privitoare la locul procesării datelor să fie respectate fără probleme.
Situaţia a evoluat, din punct de vedere al ofertanţilor IT, de o asemenea manieră încât a ajuns să semene perfect cu un meci de baschet în cadrul căruia se confruntă echipe compuse din jucători tot mai profesionişti (ofertanţii) pe un teren din ce în ce mai scurt şi mai îngust (piaţa cererii de astfel de aplicaţii). Este o comparaţie care, din punctul meu de vedere, face firme prestigioase de analiză a pieţei, precum Pierre Audoin Consultants, să nu mai vină de ani buni cu estimări fie şi parţial optimiste legate de evoluţiiile pe termen scurt şi chiar mediu.
Nevoia plugului de zăpadă
Este mai mult decât evident pentru orice observator atent al pieţei că o asemenea situaţie de “îngheţare” a pieţei locale are nevoie de un plug de zăpadă cât mai puternic. Sau, poate, de pluguri mai mici, care prin efort concertat să ducă la fragmentări suficient de reprezentative ale nămeţilor îngheţaţi astfel încât lucrurile să înceapă cu adevărat să se schimbe în bine.
Finanţarea, mai exact programele de finanţare de dimensiuni mai mici sau mai mari, constituie, în context, poate cel mai important astfel de plug care să dărâme zidurile. Programe de finanţare a achiziţiilor lansate de mai mulţi ofertanţi de soluţii IT există şi în scurt timp, oferta va fi extinsă, din acest punct de vedere, cu cel puţin încă două. Astfel de programe nu sunt însă generaliste şi, cel puţin până acum, nu şi-au dovedit capacitatea de a sparge blocajul la nivel larg, ci doar punctual, pe cazuri bine instrumentate de clienţi.
Un program naţional de finanţare de tip “prima X” ar fi, poate, răspunsul de care ar avea nevoie enorm de multe persoane juridice, în special de dimensiuni mici şi medii, pentru a începe să facă achiziţii de soluţii IT inteligente de care este nevoie ca de aer într-o economie mondializată şi în permanentă schimbare. Din nefericire, atunci când, eventual, se discută de un astfel de program, se pleacă de la ideea asigurării finanţării lui de către autorităţile guvernamentale. Iar aceste autorităţi par, de ani buni, a avea cu totul altceva în vedere decât încurajarea investiţiilor inteligente în vederea asigurării unui viitor cât mai puţin înnegurat.
Nu-i mai puţin adevărat aici că nici o bună parte din ofertanţii de soluţii nu depun eforturi extraordinare de a construi un astfel de viitor împreună cu eventualii lor clienţi. Şi asta deoarece, sub dubla umbrelă a cronicizării crizei şi a accenturii actului de vânzare efectivă în dauna celui de fidelizare, orice construcţie durabilă în timp devine din ce în ce mai dificil de realizat.
Iar cireaşa de pe tortul nu prea dulce este pusă de mentalitatea care împiedică dezvoltarea serviciilor în lipsa banilor necesari pentru achiziţii. Este vorba, evident, de acea mentalitate păguboasă, adânc înrădăcinată în mintea multor conducători de firme, conform căreia pericolul, în bună parte închipuit, al cedarării oricăror aspecte legate de procesarea datelor interne nu merită riscul unei asemenea acţiuni şi al unei asemenea abordări moderne a IT-ului.
Dacă România ar fi o piaţă perfect concurenţială şi perfect funcţională, reglementarea unei situaţii precum cea descrisă anterior ar veni de la sine, în mod natural şi fără intervenţii ale diverselor entităţi. Însă România este departe de asta, iar speranţele de a deveni aşa ceva într-un orizont previzibil sunt, din punctul meu de vedere, extrem de mici. Rămâne de văzut dacă, în cadrul acestui viitor, acutizarea nevoii de adoptare a soluţiilor IT pentru afaceri, va juca rolul, de această dată benefic, al cuţitului care atinge osul. Căci, aşa cum recentele alegeri prezidenţiale au demonstrat, mult prea des doar durerea acută şi furia reprezintă singurele generatoare de schimbare.
de Bogdan Marchidanu
