Gigantul IBM a anunţat recent rezultate financiare sub aşteptări, pentru al unsprezecelea trimestru consecutiv, fapt care a generat speculaţii relative la măsuri de reorganizare. Ca de obicei, temerile cele mai mari au fost stârnite de posibile concedieri în masă. O astfel de soluţie, însă, nu mai are cum să rezolve problemele.
Cifrele seci au arătat o scădere de unsprezece la sută a veniturilor nete şi o scădere de doisprezece la sută a încasărilor pentru compania americană. În plus, bilanţul sfârşitului de an 2014 a prezentat performanţe slabe ale afacerilor legate de software, dar şi ale celor legate de sisteme şi tehnologie.
Speculaţiile care au apărut imediat vizavi de posibilele soluţii de redresare a situaţiei s-au referit în primul rând la noi măsuri de reducere a personalului, unele dintre acestea vorbind de concedieri masive. IBM a emis un comunicat de presă în care a negat orice intenţii de a recurge la astfel de concedieri masive, însă fără a nega că ar putea exista reduceri de personal. Dincolo de astfel de speculaţii, întrebarea care se pune este dacă mai sunt suficiente măsurile de renunţare la oameni în condiţii de criză pentru a salva entităţile economice?
Fenomene paralele
Răspunsul la întrebarea de mai sus este complex şi, în bună măsură, incert. În primul rând, fenomenul prin care trece IBM nu este singular în universul tehnologiei. Nu mai departe de sfârşitul anului trecut, un alt gigant al tehnologiei, HP, anunţa măsuri importante de reorganizare internă pentru redresarea unei situaţii interne grevate tot de rezultate financiare sub aşteptări. Printre altele, măsurile anunţate vizau şi reducerea numărului de slujbe la nivel global. Anterior acestui eveniment, un al treilea gigant al tehnologiei, Microsoft, anunţa şi el recurgerea la astfel de măsuri de tăiere a numărului de slujbe, mai ales după preluarea producătorului finlandez de telefoane mobile Nokia.
De ce ar stârni recentul anunţ IBM un interes mai mare decât în trecut? Deoarece el are darul de a dezvălui o simptomatologie care are, mai mult sau mai puţin vizibil, o legătură mai degrabă profundă cu ceea ce se întâmplă la scară macroeconomică şi mai puţin directă cu sezonalitatea unor rezultate financiare mai mult sau mai puţin dezamăgitoare.
Asta pentru că, spre deosebire de cea mai mare parte a competitorilor săi, IBM a renunţat de ceva vreme la producţia de echipamente hardware (PC-uri şi servere), teoretic aducătoare de venituri cu rate marginale de profit mai mici, preferând să se concentreze pe software şi servicii, zonă care, la fel de teoretic, este aducătoare de profituri cu mare valoare adăugată. Din păcate pentru compania americană, rezultatele de până acum arată că mişcarea efectuată nu a produs efectele scontate. Cel puţin deocamdată.
Extrem de interesant aici este şi faptul că, de fapt, producţia de hardware nu dă semne că ar avea de suferit în zilele noastre. Lenovo, compania chineză care a achiziţionat partea de producţie de la IBM, postează de ani buni rezultate financiare care o înfăţişează ca pe o entitate zglobie şi plină de viaţă. La fel se întâmplă cu Dell, alt mare competitor, de data aceasta american, al “Marelui Albastru”, care, la rândul lui, pare a se mişca din ce în ce mai natural şi mai dinamic în universul producţiei de echipamente IT.
Dacă la cele de mai sus adăugăm faptul că nici producătorii asiatici de hardware (cum ar fi Asus sau Acer), deveniţi tradiţionali, nu par a înregistra probleme dramatice legate de veniturile obţinute din producţia de echipamente, atunci înseamnă că răspunsurile la întrebarea privind motivele generării unei situaţii precum cea curentă trebuie căutate în altă parte.
O mutare prea timpurie
IBM a surprins, cu câţiva ani în urmă, multă lume prin decizia de a renunţa la activitatea de producţie hardware şi de a se concentra pe producţia software şi pe servicii. Compania fiind, însă, socotită de multă lume ca un “trend setter” în universul IT, au fost multe voci care au apreciat o asemenea mutare. Anunţurile IBM de la data respectivă au fost şi cele care, în fapt, au generat noi “buzzwords” pe piaţă, cum ar fi termenul de “Cloud Computing”.
Realitatea a demonstrat, ca de atâtea alte ori în trecut, că schimbările radicale nu se pot petrece peste noapte. Conceptul de cloud, de pildă, reprezintă în mod cert o soluţie alternativă pentru nevoile tehnologice ale oamenilor şi companiilor, însă nu este, deocamdată, o soluţie “mainstream” a prezentului, ci una a viitorului. Există mai multe motive serioase care stau în spatele unei asemenea situaţii, dar nu este scopul articolului de faţă acela de a le readuce la lumina rampei.
În atari condiţii, ruperea completă de trecut, mai ales prin renunţarea la una din activităţile esenţiale, care te definesc ca entitate, reprezintă un risc imens. Un risc pe care IBM şi l-a asumat, chiar dacă, la momentul respectiv, au existat voci care au avertizat că e nevoie ca firma să fie serios pregătită din punct de vedere financiar pentru mai mulţi ani de “trecere prin deşert” până la ajungerea la limanul bunăstării.
În mod cert există multe companii la ora actuală care trăiesc, şi încă bine, de pe urma furnizării de servicii, unul dintre acestea fiind cel de tip cloud. Numai că ele au s-au lansat pe piaţă direct ca şi furnizoare de servicii, fără a avea în spate o moştenire serioasă legată de un alt model de existenţă, cum este cazul IBM, HP sau al altor firme de acelaşi calibru.
O notă aparte în acest context o face, în opinia mea, Microsoft. Şi asta deoarece, chiar dacă şi acest gigant al tehnologiei a anunţat cu ani în urmă trecerea la servicii, în cazul lui nu s-a produs renunţarea definitivă la producţia elementelor de bază care o defineau: sistemele de operare şi pachetele de aplicaţii software. Rezultatul este acela că, actualmente, Microsoft începe să recolteze profituri şi din activitatea de servicii(soluţia proprie de cloud, Azure, fiind un exemplu în acest sens), fără a trece prin convulsiile organizatorice prin care trec alte firme.
O cultură la apusul vieţii
Cele de mai sus sunt potenţate, dramatic chiar, de un alt element definitoriu: cultura corporatistă. Giganţi tehnologici precum IBM şi HP nu au trecut, odată cu schimbarea domeniilor de activitate esenţiale, şi la o schimbare radicală de model corporatist de conducere a afacerilor.
Cultura corporatistă rigidă, fixată prin reguli şi proceduri clare, dar şi prin standarde cât mai universale, a însemnat o soluţie excelentă pentru o lume în epoca industrializării. O lume definită de forme economice clare, ajutate să rămână clare de către bunurile fabricate şi puse în vânzare. Nu atât globalizarea, cât mai ales trecerea la un alt tip de societate, cea informaţională, bazată pe produse informale, a generat, însă, nevoia acută de existenţă a unui alt model corporatist, unul marcat de mult mai multă fluiditate şi flexibilitate.
A marcat, dacă se poate spune aşa, trecerea de la un peisaj marcat de bolovani bine delimitaţi pe câmpia economică la unul marcat de aglomerări de substanţă semi-lichidă, aflate permanent în mişcare şi în luptă de cucerire prin sufocare a altor aglomerări similare. Reprezentative pentru un asemenea fenomen sunt Google sau Facebook, noile repere de business contemporane, două entităţi care, deşi continuă să reprezinte cultura corporatistă, nu mai au foarte multe lucruri în comun cu cultura similară de acum treizeci sau douăzeci de ani.
În context, entităţi precum IBM sau HP nu au reuşit să-şi însoţească schimbările radicale de paradigmă existenţială cu schimbări profunde la nivelul culturii corporatiste. Iar acest lucru demonstrează cât se poate de limpede că a încerca să faci, în secolul 21, afaceri cu o mentalitate de secol 20 reprezintă o reţetă aproape sigură pentru eşec.
Dacă la cele de mai sus se adaugă intensificarea constantă a concurenţei pentru aceleaşi game de produse şi servicii, lupta permanentă pentru scăderea preţurilor în condiţii de păstrare a calităţii, dar şi criza cronică generată de ezitările autorităţilor publice din aproape întreaga lume de a-şi asuma lansarea de proiecte importante cu componentă puternic tehnologică, oricine poate începe să îşi dea seama de adevăratele dimensiuni ale tabloului dificultăţilor prin care trec multe companii la ora actuală. Şi nu e vorba aici doar de companiile de tehnologie.
Iată de ce, în opinia mea, recurgerea doar la restructurări de personal pentru rezolvarea problemelor nu reprezintă o soluţie, ci un paliativ pe termen scurt. Fără schimbări dramatice de mentalitate interioară, giganţii tehnologici de azi se vor vedea, în continuare, confruntaţi cu aceleaşi situaţii care frizează dramatismul. Sau, cum declara Dragoş Mănac, un reputat analist IT şi întreprinzător pe piaţa IT din România, cu ocazia unui eveniment LOAD de acum câţiva ani, “epoca Internetului, globalizării şi serviciilor are darul de a duce, potenţial, la disoluţia actualelor mari nume din universul IT într-o ciorbă lipsită de forme”. Rămâne de văzut cât de bine vor înţelege actualii manageri ai companiilor în cauză care sunt adevăratele pericole pentru companiile pe care le reprezintă.
de Bogdan Marchidanu
