Recent, Ziarul Financiar scria că industria locală de IT ar putea ajunge în câţiva ani să deţină o pondere de 10% din PIB, însă această performanţă poate fi atinsă doar dacă antreprenorii locali vor migra spre un model de business bazat pe produse proprii, cu care să se extindă pe piaţa internaţională. Cu alte cuvinte, eterna poveste cu dacă…
Specializat în prezentarea datelor statistice, ZF semnala în cadrul articolului că valoarea adăugată în PIB din sectorul informaţii şi comunicaţii a ajuns la sfârşitul anului 2014 la 40 mld. lei, nivel dublu faţă de 2011, depăşind contribuţia agriculturii şi apropiindu-se de aportul construcţiilor.
Sectorul informaţii şi comunicaţii, cu o pondere de 6% la formarea PIB, a înregistrat în 2014 cea mai rapidă creştere, de 11%, faţă de anul 2013.
Pictura optimistă prezentată de acest articol conţine, din nefericire, toate ingredientele unei fotografii făcute din avion unui peisaj în care se pot distinge doar contururi mari de terenuri, nu şi conţinutul acestora. O imagine în care, eventual, se pot vedea doar întinderile mari de pădure, nu şi copacii care le compun pentru a putea analiza starea acestora de sănătate.
Există pe piaţa locală de IT&C numeroşi actori, de regulă făcând parte din generaţia celor care au pornit fenomenul IT&C în România, care contrazic total peisajul cu potenţial idilic descris de articolul din ZF.
Unul dintre aceştia, Liviu Drăgan, fondatorul şi conducătorul de facto al Totalsoft, una din companiile româneşti IT&C de tradiţie pe piaţa locală şi în regiunea din care face parte România, declara, de pildă, la începutul acestui an, că mărirea numărului de angajaţi din centrele de suport şi externalizare IT deschise în România de companii precum Oracle sau Microsoft a golit piaţa de resurse, iar companiile locale găsesc foarte greu oameni. “Firme precum Oracle şi Microsoft deschid centre de helpdesk preluând resurse calificate pentru munci necalificate pentru salarii calificate,” spunea el în februarie 2015, citat de Club IT&C.
Folosind un limbaj oarecum asemănător, participanţii la o masă rotundă organizată la sfârşitul anului trecut în cadrul ediţiei cu numărul 20 a ROCS, afirmau că România are nevoie de o schimbare drastică de mentalitate din punct de vedere al ceea ce înseamnă afaceri în mediul IT&C dacă se doreşte supravieţuirea şi dezvoltarea acestui domeniu în viitor.
Nume cu rezonanţă mare pe piaţa locală, precum Gabriel Marin, managerul Omnilogic, sau Varujan Pambuccian, politicianul provenit din mediul tehnologiei informaţiei, declarau că, în lipsa unei viziuni coerente, prin intermediul căreia să se stimuleze generarea de branduri tehnologice româneşti, mediul de profil local are toate şansele să îşi diminueze treptat importanţa şi să devină doar un alt contributor inform la bugetul de stat. Din acest punct de vedere, avertismentele cele mai dure legate de impactul unei asemenea situaţii au fost legate de perspectivele resurselor umane.
Moment de cotitură
Sunt ani buni de zile de când IT-ul este privit în România ca un fel de “loc sigur” de dezvoltare a unei cariere de succes, cu toate componentele ce ţin de aceasta: situaţie materială bună, beneficii colaterale, posibilitatea proiectării unui parcurs de viaţă etc. Frământările apărute în ultima vreme, şi care au prins glas, deocamdată, doar prin intermediul câtorva voci, arată că această imagine nu mai este deloc de actualitate. De ce? Pentru a găsi răspunsul la această întrebare este nevoie de puţină incursiune în istorie.
Imediat după 1990, România a început să fructifice resursele umane socotite până atunci “de nişă” din domeniul IT&C în zona fondării de firme private care să genereze produse IT&C. A fost epoca în care au apărut companii precum Totalsoft, GeCAD, Softwin şi altele asemenea. Totodată, a fost epoca în care au fost lansate primele producţii româneşti de profil, de regulă din zona software, deoarece această zonă era singura capabilă să înglobeze inteligenţă cu costuri materiale minime.
Lipsa unei forţe reale de marketing, combinată cu lipsa cronică a unei viziuni naţionale privind prioritizarea IT-ului ca resursă fundamentală de dezvoltare, a dus, în ciuda eforturilor notabile depuse de diverse asociaţii de profil şi chiar de persoane fizice, la “calmarea” entuziasmului iniţial şi la stagnarea evoluţiei pozitive din zona dezvoltării de brand-uri software proprii care să genereze volume semnificative de exporturi.
Locul producţiei autohtone a fost luat, treptat, de implementarea de proiecte IT&C bazate pe soluţii de import. Ca atare, resursa umană angajată în acest fenomen a cunoscut şi ea o transformare subtilă. De la dezvoltatori de produse şi idei, accentul s-a deplasat către specialişti certificaţi care să asigure transpunerea cât mai rapidă şi mai eficientă în practică a unor astfel de proiecte.
Din păcate, modificarea dramatică a peisajului economico-financiar la nivel mondial de la jumătatea deceniului trecut a avut un impact dureros şi asupra pieţei locale de profil. Lipsa cronică a mijloacelor de finanţare şi “mâna lacomă a diavolului corupţiei” au dus la o situaţie în care proiectele adevărate de IT&C au început să devină tot mai rare şi mai mici ca dimensiuni.
Impactul a fost câte se poate de dur asupra resursei umane din IT&C, în special asupra celei de vârstă tânără. Oamenii s-au văzut nevoiţi să se adapteze. Mulţi dintre ei au acceptat să lucreze în cadrul centrelor de servicii de suport deschise de giganţi IT la nivel mondial în ţara noastră nu neapărat pentru abilităţile tehnice ale angajaţilor, ci mai degrabă pentru competenţele lor lingvistice. Alţii au înfiinţat diverse firme de furnizare servicii de dezvoltare software pentru branduri consacrate pe plan mondial.
Un soi de lohn pe bani ceva mai mulţi.
Ceea ce se petrece însă actualmente la nivel mondial în acest domeniu face ca nici serviciile de suport tehnic şi nici lohnul specializat software să nu mai ofere o perspectivă de viitor pentru evoluţia sănătoasă a mediului IT&C din România.
Evoluţia acestui domeniu impune, pur şi simplu, dezvoltarea unor alte competenţe.
O şansă
Dacă ne referim la momentul actual din perspectiva unei afaceri, situaţia curentă poate oferi o şansă pentru companiile româneşti, în special pentru cele de mici dimensiuni. Dezvoltarea explozivă a mediului online şi folosirea pe scară tot mai largă a reţelelor sociale a făcut şi face posibilă crearea de produse sub un brand propriu adaptate cerinţelor curente exprimate mai ales de consumatorii individuali.
Mă refer aici, de pildă, la diverse tipuri de aplicaţii pentru universul mobil, unde firmele mici româneşti încep deja să îşi facă un nume pe plan internaţional.
Din acest punct de vedere, apariţia aşanumitelor clustere IT&C nu poate fi decât benefică. Clusterul de la Cluj a căpătat deja notorietate internaţională. În foarte scurt timp este anunţată lansarea unui cluster IT şi în Bucureşti, axat pe tehnologii colaborative de dezvoltare soluţii pentru proiecte de dimensiuni mai mari. Cele de mai sus arată clar că actorii de pe piaţă nu au stat cu mâinile în sân şi întreprind acţiuni pentru descoperirea de modalităţi de a se face cunoscuţi în zone cât mai largi pentru a putea culege, la sfârşitul zilei, cât mai multe roade din activitatea desfăşurată.
Dacă ne referim la momentul actual din perspectiva dezvoltării de abilităţi şi competenţe individuale, lucrurile sunt un pic mai complicate. Motivul este relativ simplu. Dezvoltarea de competenţe şi abilităţi înseamnă implicarea şcolii, indiferent de forma ei de organizare, eventual dublată de mult studiu individual. Iar din acest punct de vedere barierea ridicată de mentalitate este în continuare extrem de înaltă.
Nu mai departe de toamna anului trecut, de pildă, am discutat, cu ocazia ediţiei de atunci a prestigiosului concurs de programare ACM, sponsorizat de IBM, cu Nicolae Ţăpuş, profesorul care coordonează activitatea legată de organizarea acestui concurs în România de ani buni. Domnia sa recunoştea că, la ora actuală, predarea de cunoştinţe legate de programare nu mai este suficientă pentru formarea de viitor a tinerilor. În acelaşi timp, tot domnia sa admitea faptul că instituţiile educaţionale de talia universităţilor se mişcă extrem de greu atunci când vine vorba de însuşirea de curicule de predare a unor discipline alternative, cum ar fi arhitectura de sistem sau antreprenoriat.
Fenomenele curente de pe piaţa resursei umane din IT&C arată că este din ce în ce mai multă nevoie tocmai de predarea şi însuşirea unor astfel de abilităţi şi competenţe alternative. Arhitectura de sisteme sau analiza inteligentă a datelor nu mai reprezintă nişte domenii abstracte de carieră, ci nişte nevoi concrete ale prezentului, exprimate tot mai des de către companiile care produc şi oferă soluţii şi servicii software.
Cât de dureroasă este situaţia curentă o demonstrează şi următoarea situaţie.
Unul din marile nume globale IT prezent şi în România intenţiona la începutul anului trecut să deschidă programe în cât mai multe licee pentru predarea de cunoştinţe legate de gestiunea infrastructurilor IT. Programele s-ar fi încheiat cu un examen de absolvire şi acordarea unui certificat de competenţe, care ar fi conferit absolvenţilor un atu în plus în lupta pentru ocuparea unui loc de muncă. Nu am să dau numele respectivei firme, deoarece intenţiile acesteia nu s-au putut materializa, pur şi simplu din pricina opacităţii demonstrate de autorităţile din domeniul educaţiei.
Sarcina de a asigura un cadru propice de însuşire competenţe cerute actualmente pe piaţa muncii, dar şi de generare a unui mediu care să cultive iniţiativele de afaceri din domeniul IT&C nu se mai poate sprijini doar pe umerii companiilor de diverse dimensiuni.
Poate că, la fel cum a fost cazul în anii 2000, când la orizont se prefigurau admiterea în NATO şi UE, perspectiva unei explozii sănătoase a IT&C-ului în România are darul de a deveni, în al doisprezecelea ceas, acel coagulator de interese la nivel naţional care să ducă inclusiv la schimbarea de mentalităţi. Un efort care pare imposibil la ora actuală, dar care merită, în opinia mea, toate riscurile pentru cei dispuşi să şi-l asume.
de Bogdan Marchidanu
