Bizpoint — February 4, 2016 at 7:14 pm

Fantome în lumea IT

by

 

soOricât ar părea greu de crezut pentru un mediu atât de schimbător precum cel IT, universul de profil este populat cu fantome. Unele dintre ele sunt chiar operaţionale încă şi par a nu vrea cu nici un chip să lase muritorii în pace ca să-şi vadă de problemele lor cotidiene.

Cum altfel s-ar putea caracteriza, de pildă, celebrul sistem de operare Windows XP? Sistemul s-a dovedit o imensă lovitură de piaţă încă de la faza de concepţie. Evident, a fost nevoie de apariţia Service Pack 2 ca să se ajungă la ceea ce se numeşte XP astăzi, însă elementele de bază ale succesului erau prezente încă de la lansarea oficială, în 2001.
Viaţa îndelungată a XP-ului a debutat cu efortul imens depus de Microsoft în cadrul proiectului “Longhorn”, care includea ambiţii enorme pentru caracteristici noi şi revoluţionare. Cum datele de lansare ale noului Longhorn au fost amânate la nesfârşit, tot mai mulţi au investit bani în XP, care astfel a devenit cel mai popular sistem de operare pentru PC-uri.
În 2007, când sistemul Longhorn a ieşit în fine pe piaţă după cinci ani şi jumătate de chinuri, sub denumirea de Vista, utilizatorii au fost şocaţi de propunerea Microsoft pentru înlocuirea sistemului lor îndrăgit. Ca atare, a mai fost nevoie de alţi doi ani şi de apariţia Windows 7 ca XP-ul să înceapă în sfârşit să piardă teren. Mai mult, au mai trecut patru sau cinci ani până ce Windows 7 a înlocuit XP de pe poziţia de cel mai folosit sistem de operare de pe planetă.
Astăzi, la patru lansări distanţă după XP, sistemul vechi de paisprezece ani încă deţine peste 12 la sută din piaţa PC-urilor la nivel mondial. Şi asta în ciuda faptului că Microsoft a încetat să mai furnizeze actualizări pentru sistem din aprilie 2014, adică de peste un an şi jumătate. Morala întregii poveşti ar putea suna cam aşa: Nu lăsaţi software-ul să trăiască prea mult, ca să nu riscaţi ca el să devină un zombie periculos.

Un alt exemplu din categoria fantomelor: Mac OS. Unul din principiile de bază Apple este acela că PC-urile şi tehnologia în general ar trebui să însemne o experienţă încântătoare, magică chiar. Această viziune a stat şi la baza sistemului original de operare Macintosh. Primul Mac OS a însemnat o revelaţie care populariza în rândul utilizatorilor casnici interfaţa vizuală cu PC-ul şi navigarea cu mouse-ul.
Partea mai puţin plăcută era aceea că o bună parte din ceea ce făcea Mac OS atât de magic necesita trucuri tehnologice şi soluţii inteligente pentru a ajuta la forţarea performanţelor unui sistem construit cu limitări. Primii utilizatori de Macintosh erau obligaţi să folosească în mod constant dischete din pricina restrictţiilor RAM. Chiar dacă asta însemna un chin, multor utilizatori nu le păsa prea mult, pur şi simplu deoarece experienţa de lucru cu ecranul era cu mult superioară faţă de orice altceva exista pe piaţă. Lecţia care s-ar fi putut trage de aici? Chiar şi un software cu mari probleme poate fi îndrăgit dacă experienţa utilizatorului este superioară celei oferite de competiţie.

Cele de mai sus trebuie întregite de suita de fantome născute de un alt sistem popular de operare grupat sub o singură denumire: Linux. În acest an, de pildă, se ia oficial la revedere de la Mandriva, pe vremuri o distribuţie Linux foarte populară. Această versiune de Linux a debutat sub denumirea Mandrake, până ce compania mamă a fuzionat cu o alta în 2005, cu numele de Conectiva, pentru a deveni Mandriva.
Mandriva şi-a pierdut strălucirea de “sistem Linux lejer” după apariţia Ubuntu din 2004. Şapte ani mai târziu, dezvoltarea produsului a încetat. Astfel se face că Mandriva a intrat în categoria acelor multe distribuţii Linux care au intrat treptat în uitare.
Poate că sistemul Linux reprezintă o forţă redutabilă în lumea serverelor, dar el n-a reuşit niciodată să câştige inimile imenselor mase de utillizatori individuali de PC-uri. Deschiderea către colaborare încurajează mulţi dezvoltatori să-şi genereze propriile distribuţii Linux, după care să se bată cu sute de alţi dezvoltatori pentro o felie extrem de subţire din tortul utilizatorilor. Ce lecţie se poate învăţa de aici? Este bine să îţi placă de un lucru, dar cel mai bine e să nu te îndrăgosteşti de el. S-ar putea să te trezeşti fără el mai repede decât ai crede.