Am stat recent de vorbă cu o doamnă care a activat multă vreme în domeniul cercetării aplicate, a fost implicată în proiectele europene legate de cercetare-dezvoltare, şi care acum colaborează cu o firmă de servicii de securitate IT pentru asigurarea părţii legate de securitatea informatică a multora dintre aceste proiecte. Interviul realizat cu această ocazie poate fi regăsit în ediţia de decembrie 2015 a revistei Club IT&C.
De ce am ţinut să menţionez această întâlnire în cadrul unei rubrici online legată mai ales de conexiunea dintre IT şi mediul de afaceri? Deoarece proiectele descrise de persoana intervievată reprezintă o imensă oportunitate de afaceri pentru România, acum şi în viitorul previzibil. Mai mult, ele reprezintă o imensă oportunitate socială şi, luate împreună, un posibil proiect de ţară integrat în mediul internaţional.
Despre ce proiecte este vorba? Despre platforma de la Măgurele, despre proiectul Strategia Dunăre-Marea Neagră şi despre reactorul nuclear rapid de generaţie patru de la Piteşti. Adică un proiect de cercetare aplicată cu implicaţii internaţionale şi ramificaţii în multe industrii, un proiect de ecosistem regional cu implicaţii majore de mediu şi turism, şi un proiect de cercetare aplicată cu implicaţii în elaborarea de materiale ale viitorului. În plus, toate aceste proiecte sunt perfect fezabile pentru parteneriate de tip public-privat, fapt care le face extrem de atractive pentru afacerile private de orice tip din România.
Nu am să intru aici în detalii descripitive ale proiectelor, căci acestea se regăsesc în interviul din revistă. Am să menţionez însă câteva posibile consecinţe ale transpunerii mai rapide în practică a tuturor acestor proiecte. Este vorba, în esenţă, de crearea a mii, dacă nu cumva zeci de mii de noi locuri de muncă, şi de generarea de sute de milioane şi chiar miliarde de euro prin intermediul produselor realizate cu ajutorul rezultatelor cercetărilor şi prin cel al atragerii masive de turişti din străinătate.
Din păcate, umbra blestemului românesc face ca nici la ora actuală să nu vorbim de rezultate concrete în cazul acestor proiecte, ci doar de planuri de viitor. De ce? Pentru că din ecuaţia complexă a fenomenului lipseşte un termen simplu, poate cel mai banal. Descătuşarea adevăratului potenţial al acestor proiecte nu se poate efectua decât prin intermediul parteneriatelor de tip public-privat. Ei bine, legislaţia aferentă realizării transparente şi eficiente de astfel de parteneriate zace de multă vreme în onor Parlamentul României şi la această oră nu se ştie când va fi adoptată.
Dincolo de faptul că întârzierile de adoptare a acestei legislaţii dedicate înseamnă pierderi cât se poate de reale pentru întreaga ţară (a nu se uita că s-a intrat într-un alt ciclu de finanţări pe programe europene, 2014-2020), neadoptarea în timp util a legilor necesare înseamnă, practic, ţinerea în loc a întregii societăţi şi pierderea unei oportunităţi imense pentru viitorul acesteia, cu tot ce derivă de aici: bani din transpunerea în practică a proiectelor, asigurarea unor locuri de muncă atractive în România, şi aşa mai departe.
Personal, nu găsesc deloc de mirare o asemenea situaţie. În condiţiile în care foşti lăcătuşi-mecanici, fierari-betonişti şi bişniţari de blugi la tarabe ocupă astăzi sau au ocupat poziţii de miniştri, preşedinţi de cameră parlamentară sau chiar prim-miniştri, existenţa unor proiecte care ar putea scoate întreaga ţară din marasm pentru a o lansa pe o traiectorie benefică pentru viitor nu poate constitui o prioritate. Astfel de proiecte nu generează şpagă pentru politicieni, ci doar bunăstare pentru întreaga societate. Iar cei obişnuiţi să trăiască doar din aranjamente de culise fug ca dracul de tămâie de lucrurile făcute corect, cinstit, la lumina zilei.
de Bogdan Marchidanu
