Atunci când datele statistice arată evoluţii istorice bazate pe fapte, toată lumea implicată în jocul socio-economic ar trebui să ţină cont de ele şi să-şi pregătească discursurile (în cazul politicienilor) sau strategiile de afaceri (în cazul oamenilor de afaceri) în concordanţă cu acestea. Cel puţin aşa spune o regulă de bun simţ în derularea oricărui tip de activitate umană.
Iar statistica, cel puţin pe partea de IMM-uri în România, adică pe partea entităţilor economice generatoare de plusvaloare şi viaţă economică, arată cam aşa, conform Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România: IMM-urile au finanţat, în anul 2014, cu prioritate capitalul de lucru (58,33%), investiţiile (35,35%), crearea de locuri de muncă (8,80%) şi proiectele inovative şi de cercetare (2,84%).
În comparaţie cu rezultatele din 2013, se constată o diminuare în ceea ce priveşte ponderea principalelor destinaţii ale necesarului de finanţare: proiecte inovative şi de cercetare (12,62%), investiţii (16,59%) şi capital de lucru (12,34%). În schimb a crescut nevoia de finanţare pentru crearea locurilor de muncă (62,36%).
Pentru un analist atent la evoluţiile de pe piaţa românească, astfel de date nu constituie o surpriză, chiar dacă, pe alocuri, ele sunt departe de multe din declaraţiile oficialităţilor, supraîncărcate de optimism. Mai mult, ele se corelează, într-un mod care nu prevesteşte un viitor de lapte şi miere, cu un gen majoritar de anunţuri efectuate de companii care activează pe piaţa locală în ultima vreme.
Este vorba de anunţurile care fac publice deschideri de show-room-uri, standuri de prezentare în mall-uri etc. Genul de anunţuri care se referă aproape exclusiv la zona de comerţ, o activitate care generează, într-adevăr, locuri de muncă, dar cam atât. Plus că respectivele locuri de muncă se numără, de obicei, printre cele plătite în cel mai fericit caz la nivele medii.
Luând în considerare cele de mai sus, vorbim aici, din punctul meu de vedere, de punerea tot mai apăsată a accentului pe zona de consum în România. Teoretic, aşa ceva nu are cum să însemne ceva rău. Consumul şi distribuţia fac parte din ecosistemul activităţii economice generale şi repezintă unul din talerele balanţei economice.
Problema majoră apare însă atunci când activitatea economică se reduce doar la acest taler al balanţei. Când aşa ceva se petrece în 2015, la şase ani de la declanşarea crizei în România, o asemenea situaţie începe să frizeze zona inconştienţei. De ce? Deoarece o astfel de situaţie lasă apăsat impresia că mult prea mulţi conducători de afaceri nu au învăţat nimic din cele petrecute cu şase ani în urmă.
Că au uitat cu desăvârşire că problemele crizei de pe piaţa locală nu s-au transformat aproape în dezastru general din pricina speculaţiilor sau a unor bule, precum cea imobiliară, ci din pricina stimulării dincolo de orice raţiune a consumului populaţiei, o acţiune evident generată de lăcomia după bani a unor politicieni ai acelor vremuri, unii dintre ei presupus a fi trecut între timp în nefiinţă. Vom vedea către ce se va îndrepta actuala stimulare reînviată a apetitului pentru consum…
de Bogdan Marchidanu
