Grupul Wizrom a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 6,9 milioane de euro în anul 2014, în creştere cu 11% faţă de 2013, pe fondul extinderii portfoliului de clienţi de ERP, în special în verticala manufacturing.
„Anul trecut am consemnat revenirea încrederii companiilor în evoluţia economiei şi a apetitului acestora de a investi în soluţii ERP, după ce în 2012 şi 2013, anii post-criză economică, au fost preferate soluţiile de optimizare. Segmentul ERP a înregistrat anul trecut o creştere cu două cifre”, a declarat Adrian Bodomoiu, Director General Wizrom Software, compania cu cel mai mare număr de clienţi ERP în România.
Wizrom a încheiat anul 2014 cu un număr total de 3.900 de clienţi, dintre care peste 500 sunt clienţi ERP, dar care folosesc şi alte soluţii din portofoliul Wizrom: WizSalary, WizOne, Aski SFA, WMS, soluţii de logistică şi optimizare a livrarilor, de planificare şi bugetare, BI, etc.
Ponderea implementărilor soluţiei ERP, WizPro, în cifra de afaceri a Wizrom a crescut cu 17% anul trecut, pe locul doi fiind soluţia WMS, cu o creştere de 12%.
Wizrom estimează că şi 2015 va fi, la fel ca 2014, un an al soluţiilor ERP, pe fondul a două tendinţe complementare: pe de o parte, sunt foarte multe companii care au crescut în ultimii ani şi care simt nevoia să migreze la soluţii mai complexe şi rapid de implementat, pe de altă parte, sunt noi companii intrate în România care caută suport pe partea de software şi servicii.