Securitate — February 7, 2016 at 7:43 pm

Simularea situatiilor speciale, in atentia cercetatorilor

by

Proiectul de cercetare N-WatchDog prevede crearea unui sistem de monitorizare a vulnerabilitatilor obiectivelor nucleare si de alertare timpurie

Un sistem de alertare timpurie si de asistare computerizata a deciziilor, bazat pe anticiparea vulnerabilitatilor obiectivelor nucleare – acesta ar fi pe scurt obiectivul proiectului de cercetare-dezvoltare N-Watchdog.

cernavoda

Coordonatorul proiectului este Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara “Horia Hulubei”, iar parteneri sunt SIVECO Romania si Universitatea Politehnica Bucuresti.

Proiectul isi propune dezvoltarea unui model experimental software de predictii de situatii si decizii ipotetice destinat operatorilor de interventie in caz de urgente nucleare (prefecturi, primarii, inspectorate pentru situatii de urgenta, unitati de invatamant, institutii specializate in protectia mediului si securitatii.)

Astfel, va fi realizat un ansamblu multidisciplinar de solutii practice, orientate spre nevoile utilizatorilor de monitorizare a vulnerabilitatilor induse de obiectivele nucleare in teritoriul inconjurator, avand un pronuntat caracter preventiv. In esenta, sistemul va prognoza non-stop sau cu o frecventa reglabila pe intervale de timp anticipate de 8 sau mai multe ore, expunerea, impactul radiologic potential si eventualele masuri de reactie necesare in zona apropiata de obiectiv (cca. 25 km) ca si in zona departata (zeci sau sute kilometri), iar sistemul va agrega indicatorii obtinuti in grade de expunere, impact si vulnerabilitate pentru utilizatori si va furniza rapoarte de sinteza partilor interesate.

Prin capacitatea de simulare si vizualizare, sistemul poate contribui si la cresterea nivelului de informare, incurajand o viziune mai echilibrata asupra meritelor si riscurilor inerente ale Energiei Nucleare, in lumea de dupa Fukushima 2011.

”Aceasta noua abordare/solutie va completa capacitatile curente ale institutiilor nationale creditate in domeniul pregatirii pentru situatii de urgenta si modul de raspuns la crize. Nu in ultimul rand dorim sa imbunatatim expertiza in livrarea de servicii organizatiilor din domeniul nuclear”, a declarat Gabriel Lospa, responsabil de proiect din partea SIVECO Romania.

Proiectul N-Watch Dog se va finaliza in decembrie 2016.