Financiar-Bancar — February 9, 2016 at 7:18 pm

Clienţii Băncii Comerciale Feroviara îşi pot alimenta conturile PayPal prin Internet Banking

by

man doing online shopping with credit card on laptopÎncepând de luna aceasta, clienţii Băncii Comerciale Feroviara care deţin un cont PRIMUS by BCF îşi pot alimenta contul PayPal direct din faţa calculatorului, utilizând serviciul de internet banking gratuit – BCF Online.

Această tranzacţie se realizează accesând contul propriu de PayPal şi opţiunea “Top Up Account”, care redirecţionează utilizatorul către o platformă realizată de PayPal împreună cu serviciulTrustPay. De aici, selectând “Banca Comercială Feroviara” din lista disponibilă, cât şi suma care urmează să fie transferată, paşii următori devin din ce în ce mai intuitivi. Utilizatorul PayPal îşi poate accesa contul bancar PRIMUS prin serviciul BCF Online, urmând să realizeze un transfer bancar standard în contul generat de TrustPay şi folosind un cod unic.

TrustPay este un instrument de plăţi online sigur şi de încredere, ce reuneşte peste 60 de bănci din Europa în relaţia cu serviciul PayPal şi nu numai. PayPal este cel mai popular sistem de plăţi online din lume, cu peste 169 de milioane de conturi deschise în întreaga lume. Acesta este disponibil pe 190 de pieţe la nivel mondial şi în 24 de monede diferite. În România, PayPal este foarte simplu de utilizat, oferind inclusiv opţiunea de a transfera bani dintr-un cont în altul. De asemenea, serviciul este recunoscut internaţional pentru siguranţa şi rapiditatea transferurilor.

Produsul PRIMUS by BCF este un cont bancar lansat în anul 2014, transparent şi cuprinzător, la cele mai mici costuri de pe piaţă, după cum arată şi comparatorul de produse bancare disponibil pe platforma interactivă http://primus.elara.ro.