Motivația alegerii temei este multiplă. Parcă mai mult ca niciodată resimt nevoia de asertivitate în toate aspectele vieții noastre cotidiene. Stresul generat de relațiile interumane, alături de percepția injustiției sunt primele două surse mari de motivație scăzută în organizații.
Comportamentul asertiv nu este înnăscut, ci este dobândit prin instruire, este “reclamat” ca fiind o lipsă culturală a noastră, a românilor și avem mult de câștigat la nivel intrapersonal adoptându-l.

Deși la seminarii această temă este abordată frecvent doar ca o formă de comunicare, abordarea completă este mult mai cuprinzătoare: formă de comportament, fel de a gândi ajungând chiar un mod de viață. În opinia mea, este cel mai complet instrument de inteligență emoțională.
Ca să poți comunica asertiv este obligatoriu să gândești și să te comporți asertiv. În mod evident există o interdependență între comunicarea asertivă și comportamentul asertiv. Adică una o condiționează pe cealaltă și invers.
Dacă variantele intuitive, native de comportament și comunicare sunt cele agresive și pasive, asertivitatea se dobândește exclusiv prin educație. Pentru a o putea înțelege este nevoie să le explicăm în linii mari pe celelalte două. A fi agresiv înseamnă să-ți expui opiniile, ideile fără a ține cont de ceilalți, să ai judecăți de valoare în contradicție cu ale celorlalți, tonul ridicat, privirea încruntată, discursul acuzator cu sau fără argumente, expresii de felul “nu-i adevărat”, “spre deosebire de ceilalți”, etc. Aici putem vorbi cel mai frecvent despre poziționarea “Eu sunt OK – Tu nu ești OK” percepută imediat de către celălalt și vizibilă pe expresia feței.
Motivația agresivității este cel mai des dată de sentimente de slăbiciune, frustrare sau teamă. Alte motive mai pot fi: tipul de personalitate, lipsa de educație, felul în care a fost învățată persoana să comunice și să se comporte, mediul de lucru.

Agresivitatea este o formă de incompentență umană.

Consecințele agresivității duc, de cele mai multe ori, la conflict și generează stres. Se cunoaște faptul că stresul este prima cauză care afectează performanța individului și a organizației, indiferent de domeniu.
A fi pasiv  sau submisiv înseamnă acomodare și compromis pentru a evita confruntarea. Poziționarea specifică pasivității este “Eu nu sunt OK – Tu ești OK” și apare ori de câte ori nu îndrăznim să spunem ce simțim și gândim de teama consecințelor. Minciuna este, de asemenea, o formă de pasivitate prin evitatea adevărului.
Cauzele sunt de cele mai multe ori culturale, specifice unui mediu, educația sau tipul de personalitate. Pe termen scurt, este uneori un comportament potrivit, însă, de regulă, pe termen lung atrage după sine frustrare și iritare continue. Comportamentul pasiv pune în poziție de superioritate persoanele agresive. Practic, conferim putere cuiva.

A fi asertiv înseamnă:
–  să spui ceea ce simți și gândești, în mod direct, fără ocolișuri, fără să-l acuzi sau jignești pe celălalt,
– să poți primi “verde în față” un mesaj, fără să-l percepi ca un atac la persoană,
– să poți spune NU sau Nu știu fără să te simți vinovat,
– să te bazezi în argumentație pe fapte concrete, ușor de văzut sau măsurat, fără să faci presupuneri,
– să separi persoana de comportament sau situație.
Evident găsim multe aplicabilități pentru asertivitate.
Nu spunem că asertivitatea este un comportament corect în orice situație. Sunt destule situații de viață în care comportamentul potrivit este cel agresiv sau cel pasiv.
Ce ne-am propus noi în acest articol este ca cititorii să înțeleagă și să conștientizeze nevoia de asertivitate. Seminariile, expunerile, cursurile nu transmit “rețete”, ci principii. Aplicând aceste principii la modul și locul potrivit ne diferențiază în tot ceea ce facem.

de Dorin DANCU, Senior Consultant/Trainer la Inspires Training&Consulting