Agenția interactivă 2Fresh a lansat Digitaljob.ro, platformă de recrutare de nișă, dedicată exclusiv industriei digitale şi IT din România, în urma unei investiţii de 30.000 de euro. Platfoma se adresează companiilor și specialiștilor care activează în domeniul dezvoltării online, mobile, software, gaming, precum și advertising sau marketing.
Aproape 120 de companii au apelat, deja, la serviciile platformei, pentru găsirea candidaților compatibili cu cerințele acestora. Majoritatea clienţilor sunt din domeniul dezvoltării software și de aplicații sau jocuri, agenții de publicitate și interactive, de recrutare, precum și mai multe startup-uri din industrie.
În ceea ce privește numărul de anunțuri publicate până în prezent, acesta se ridică la 200, generând un număr total de 900 de aplicanți.În acest moment, pe Digitaljob.ro sunt active peste 100 de anunțuri, iar cele mai multe dintre acestea, peste 59%, sunt pentru programatori, urmate de designeri, cu 30% din total, marketeri – 7% și management – aproximativ 4%.
În următoarele 6 luni, reprezentanții platformei urmăresc atragerea mai multor angajatori și creșterea numărului de locuri de muncă active cu până la 150%.
În prezent, companiile își pot anunța gratuit pozițiile disponibile pe Digitaljob.ro, urmând ca din primul trimestru lui 2016, platforma să perceapă un fee din partea companiilor, pentru fiecare job plasat.