La o recentă întâlnire cu câţiva ziarişti, reprezentantul firmei Axis, producător, în esenţă, de camere de supraveghere, afirma că firma pe care el o reprezintă îşi concentrează tot mai mult eforturile pe dotarea cu inteligenţă software a dispozitivelor, astfel încât acestea să devină nişte mini-uzine de procesare şi interpretare date (un material legat de această întâlnire poate fi citit în revista tipărită).
Ce înseamnă aşa ceva? Înseamnă, în principiu, “învelirea” obiectelor fizice cu soluţii software din ce în ce mai sofisticate. Cu alte cuvinte, dotarea “fiarelor” (sau, mă rog, a plasticelor) cu unelte de interpretare care împrumută combinaţii de facilităţi analizare date din zona bazelor de date, combinate cu elemente ERP şi un pic de Business Intelligence. Iar ambiţiile exprimate vizează chiar mai mult de atât, anume dotarea echipamentelor cu elemente software de tip analytics, fapt care, odată transpus în practică, le va transforma pe respectivele echipamente în adevăraţi decidenţi pentru mediul exterior lor.
Din punct de vedere al afacerii cu astfel de echipamente, ideea este excelentă. Mai ales că dezvoltarea de software necesar atingerii unui asemenea ţel se va face, conform reprezentantului firmei mai sus-menţionate, pe platforme colaborative de tip open-source, ceea ce va însemna costuri sensibil mai mici decât în cazul folosirii unor platforme proprietare.
Intenţiile exprimate de această firmă nu fac decât să confirme, o dată în plus, tendinţa generală care marchează universul IT la ora actuală: automatizarea. Aşa cum eu şi alţii am mai scris până acum, de la reţelele de computere la centrele de date, şi de la componente specifice precum serverele până la echipamentele de stocare date, automatizarea este vectorul care guvernează toate eforturile de dezvoltare IT.
În mod evident, unul din efectele acestei automatizări va fi acela al dispariţiei treptate a elementului uman din peisajul deciziei. Iar asta se va întâmpla indiferent dacă vorbim despre decizii legate de intervenţii în reţeaua IT a unei firme sau de decizii legate de admiterea sau neadmiterea unor persoane în anumite locuri, cum ar fi cazinourile sau băncile.
Prin analiză cognitivă, bazată pe elemente de recunoaştere şi comparare, dispozitivele vor ajunge în relativ scurtă vreme să fie ele cele care dau verdicte primare privind interacţiunea instituţiilor de oricare gen cu persoanele fizice. Că o asemenea realitate ne apropie vertiginos de un univers de trai asemănător celui din filme precum Minority Report este iarăşi o realitate. Cât de moral este un asemenea univers, însă, reprezintă o cu totul altă discuţie. Cert este un lucru: omenirea ar face mai bine să se pregătească din cât mai multe puncte de vedere pentru epoca inteligenţei artificiale care va deveni adevăratul guvernator al vieţii. Cu tot ce decurge din asta.