Esential — March 5, 2016 at 5:28 pm

Mutări de siguranţă

by

centre-de-dateRenunţarea la acordul Safe Harbour dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană privind transferul şi procesarea de date cu caracter providenţial pare a avea un efect cert pe piaţa centrelor de date. Concret, conform firmei internaţionale de consultanţă imobiliară CBRE, Londra a surclasat Amsterdamul în termeni de locaţie favorită pentru amplasarea centrelor de date mari.

Cifrele publicate de CBRE arată că anul trecut în Londra a fost achiziţionată o capacitate de colocare de 25,9 MW în vreme ce nivelul echivalent pentru Amsterdam a atins doar 17,9 MW. Faţă de 2014, cifrele londoneze indică o creştere de peste 30%, fapt care face din capitala Marii Britanii destinaţia preferată la ora actuală pentru operaţiuni de colocare centre de date.
O bună parte din cererea pentru spaţii de colocare a provenit din sectorul de comerţ cu amănuntul, firmele din acest sector cumpărând mai mult de 10MW din capacitatea totală vândută în Londra anul trecut. Iar estimările firmei de consultanţă arată continuarea acestei tendinţe şi în prima parte a anului curent, cel puţin, pe măsură ce sunt exprimate tot mai multe intenţii de mutare a zonei de infrastructură IT în capitala Marii Britanii.

Este greu de precizat motivul exact al unei asemenea tendinţe, însă mai multe indicii arată că acesta ar fi consecinţa directă a recentelor evenimente legate de acordurile de transfer de date confidenţiale între Statele Unite şi Uniunea Europeană, în urma cărora vechiul acord, Safe Harbour, a fost abrogat şi s-a intrat în etapa de finalizare a unui nou acord, mai restrictiv.
Analiştii CBRE s-au mulţumit să facă public faptul că o mare parte din creşterea cererii pentru spaţii de colocare a provenit de la firmele americane. Conform lor, cele mai importante cereri noi au provenit de la firmele de infrastructură IT de pe Coasta de Vest a Statelor Unite. Este vorba de firme care, prin dimensiunile şi capacităţile lor, au puterea de a modela singure pieţele europene.
La nivelul întregii Europe, zonă marcată de patru locaţii principale de colocare centre de date, Frankfurt, Londra, Amsterdam şi Paris, şi multe locaţii secundare, de dimensiuni mult mai mici, capacitatea totală de colocare a depăşit anult trecut 827 MW, ceea ce reprezintă o creştere de 7,2% faţă de nivelul de 771MW înregistrat la sfârşitul lui 2014. Iar previziunile pentru anul curent şi anii care vin arată o creştere continuă a cererii de capacitate de centre de date în Europa, pe măsură ce firmele vor căuta tot mai mult să externalizeze părţi din ce în ce mai mari din infrastructura lor IT către terţe părţi dedicate.

Dincolo de bătălia dintre locaţiile mari tradiţionale menţionate mai sus, tendinţa de creştere a cererii de colocare ar putea reprezenta o oportunitate imensă şi pentru pieţele europene mai mici, aşa cum este România. Mai ales în condiţiile în care reglementările privind transferurile de date pe anumite pieţe, aşa cum este cea germană, devin din ce în ce mai dure.

de Bogdan Marchidanu