Transart a încheiat anul 2015 cu o consolidare a business-ului, cifra de afaceri menținându-se în jurul a 2,8 milioane de euro. Anul 2015 a fost mai bun decât 2014, din mai multe puncte de vedere. S-au finalizat o serie de dezvoltări și optimizări în aplicațiile din gama ERP, s-au consolidat echipele de implementare, a fost extinsă și îmbunătățită componenta de Business Intelligence (BI) dedicată managerilor și s-a continuat încheierea de noi parteneriate cu clienți de talie internațională pe SFA și BI.
Cei 120 de clienți noi reprezintă o creștere de 50% a numărului acestora față de anul precedent. Cele mai multe nume provin din industrii precum: FMCG, lactate, industria cărnii, panificație, farma, materiale de construcții, utilaje și scule profesionale, IT/Hardware/telefoane și accesorii, piese auto & accesorii și servicii. Danone România este capul de afiș cu un proiect de merchandising bazat pe soluția de top HERMES SFA. Majoritatea clienților au optat pentru sisteme integrate care includ atât componenta de gestiune (ERP) cât și componentele din zona de mobilitate – SFA (pentru agenții de vânzări), WMS (pentru utilizarea de terminale mobile wireless și a codurilor de bare în depozit) – sau componenta de Business Intelligence (BI Adviser). Dintre aceștia amintim: Josi Logistic, Erbalact, Valybia Com, Nelson Prod, Total Distribution Mehedinți, Costacos COM, Gobe Prod, Omega Pharma, Magistra CC, Lotus Pharmedicals, Opticon, Aprov SA, Radical Grup, Soudal, Katadyn Production, Geladi, Kiagold, Sudpack România, Avostar Imex, Agritim, Thyssenkrupp Elevator, Ecotir Lkw, Auger Autotechnik, Stelco România, Badenis Trading, Serena Exim, ATX Computers Grup, Allis Electronics Impex 99, One IT, Samdam Gifts.
„Noile dezvoltări adăugate în 2015 în sistemul integrat furnizat de Transart permit acum un control sporit al aspectelor care determină profitabilitatea, controlul costurilor, aprovizionarea, gestiunea depozitelor, vânzările, dar și analiza-planificarea-controlul operațional al unei afaceri. Reînnoirea parteneriatului cu QlikTech, atât pe partea de OEM QlikView cât și pe partea de reseller ne permit acum să furnizăm o gamă completă de sisteme de Business Intelligence profesionale, inclusiv – proiecte personalizate pe tehnologii QlikView/QlikSense.” a declarat Marius Iurian – Managing Partner, Transart.
Începutul de an 2016 se arată și el promițător, rezultatele din ultimele 4 luni marcând o creștere semnificativă a numărului de clienți noi, comparativ cu perioadele similare din urmă cu un an.
„Creșterea care se prefigurează în 2016 pare a fi rezultatul îmbunătățirilor funcționale aduse produselor și a unei eficiențe crescute a echipei de marketing și vânzări. În realitate este mai degrabă rezultatul unei echipe de excepție, a unui spirit bun, curat, deschis și proactiv: spiritul Transart ThinkClient. Pot spune fără teama de a greși, că principalul nostru atu sunt oamenii Transart, oameni care au crescut din toate punctele de vedere: profesional, uman, ca expertiză și productivitate”, a concluzionat Marius IURIAN.
De ce Transart?
În Transart găsești oameni interesați de problemele cu care se confruntă afacerea ta, oameni în care poți avea încredere și pe al căror cuvânt te poți baza. Oameni care atunci când încep o implementare, o duc la bun sfârșit. Oameni care atunci când au în față o problemă, caută soluții pentru a o rezolva, nu vinovați. Oameni care vin cu îmbunătățiri pentru a evita repetarea unei probleme. Oameni care atunci când te văd mai trist îți spun o vorbă bună și te încurajează. Oameni onești, profesioniști, autentici, cu care te bucuri să colaborezi. Oameni care dacă nu reușesc întotdeauna să se ridice la nivelul maxim al așteptărilor este pentru că … sunt oameni, nu roboți. Oameni care pun suflet în ceea ce fac și care se susțin reciproc atunci când au provocări. Nu sunt perfecți ca organizație, dar tind spre perfecțiune. Continuă să dezvolte produse software pentru afaceri deoarece clienții Transart le apreciază și o fac mai bine decât mulți dintre competitori.
În cei peste 19 ani de existență Transart a dovedit că furnizează produse robuste, ce înglobează multiple optimizări și bune practici din industriile pe care noi le sprijinim; a demonstrat că oferă produse stabile, pe care te poți baza pe termen lung, produse care odată personalizate devin instrumente indispensabile pentru controlul operațional și dezvoltarea afacerii.