EDUCATIE / JOB — March 24, 2016 at 5:18 pm

Noi oportunități profesionale la târgul Angajatori de TOP 2016

by

Stand Schneider Electric_Angajatori de TOP

Schneider Electric, specialistul mondial în managementul energiei și automatizări, participă în perioada 25 – 26 martie la cel mai mare târg de carieră organizat la nivel naţional, Angajatori de TOP. Compania va prezenta, în cadrul evenimentului de la Sala Palatului, o ofertă atractivă de joburi și programe de internship pentru tinerii absolvenți, susținând, de asemenea, un workshop inedit despre diversitatea la locul de muncă.

Participarea Schneider Electric la târgul de carieră Angajatori de TOP reprezintă o oportunitate importantă pentru companie de a lua pulsul tinerei generații în căutarea unui loc de muncă, de a interacţiona cu viitorii candidaţi şi de a identifica la aceştia acele valori care rezonează cu ADN-ul unic al organizaţiei noastre. Îi aşteptăm cu mare entuziasm pe cei interesaţi să descopere oamenii din spatele Schneider Electric şi oportunităţile existente în cadrul companiei la nivel local”, a declarat Cristina Mancaş, HR Business Partner Schneider Electric România și Republica Moldova.

La ediția de anul acesta a târgului, Schneider Electric este prezentă cu o ofertă de 17 posturi disponibile, dintre care 15 se află în centrul de suport clienţi din Bucureşti şi sunt destinate vorbitorilor de limbi străine precum germană, maghiară, franceză, sârbă sau croată. Pentru anumite poziţii, este necesară şi experienţa în zona de customer support/order management sau promovarea de produse şi servicii. Alte două poziții pentru care compania caută candidații potriviți, din rândul profesioniștilor cu experiență, sunt cele de Recruitment Specialist şi National Sales BMS Engineer pentru organizaţia comercială.

Schneider Electric oferă oportunităţi de angajare şi pentru tinerii absolvenţi de studii tehnice din domeniul ingineriei electrice, o zonă provocatoare atât pentru companie, cât şi pentru candidaţi. Pentru o poziţie de suport tehnic în limba maghiară, compania caută un potenţial angajat cu un nivel avansat de cunoaștere a acestei limbi, care să deservească clienţii maghiari, în ceea ce priveşte aspectele tehnice care ţin de echipamentele Schneider Electric.

Mai mult decât atât, Schneider Electric își continuă preocuparea pentru pregătirea tinerilor absolvenți, oferindu-le mai multe programe de internship în diverse departamente ale companiei. Specialiștii Schneider Electric vor fi prezenţi în cadrul târgului pentru a prezenta mai multe detalii despre această oportunitate tinerilor interesați.

Tot în cadrul evenimentului Angajatori de TOP, în data de 25 martie, începând cu ora 13:45, Schneider Electric va organiza workshop-ul „SkillShop: Different people, same team. This is how we play it!”, prin care lideri de echipă din centrul de suport clienţi îi vor consilia pe tineri cu privire la cum să-şi atingă potenţialul şi să se integreze într-un mediu multicultural, prin intermediul unor jocuri. Acesta va fi susţinut de Valentin Vasile şi Alina Pencu, ambii ocupând poziția de Team Leader Customer Care Center, Schneider Electric România. Participanții la acest workshop vor avea ocazia de a afla mai multe despre companie şi despre cum pot transforma diversitatea de la locul de muncă într-un factor de succes.