Studiile GfK care monitorizează consumul casnic arată o creștere în valoare cu 1.5% pentru produsele FMCG în 2015 față de anul anterior.
Această creștere are în spate un întreg context. 2015 a fost marcat de schimbări la nivel macroeconomic care au modificat starea de spirit a consumatorilor și care le-au influențat comportamentul de cumpărare. Creșterea pensiilor, a salariilor bugetarilor din educație și sănătate, precum și a venitului mediu pe economie, dar și reducerea TVA la alimente au dus la o creștere a puterii de cumpărare și a încrederii populației.
Dinamica pieței a fost dată de creșterea volumelor cumpărate. Acestea au crescut cu 4% anul trecut. Odată cu reducerea TVA la alimente, apare pentru prima dată în ultimii 3 ani fenomenul de uptrading, de trecere la un produs superior din aceeași categorie.
Uptrading-ul a fost susținut și de creșterea unor categorii de produse mai scumpe. De exemplu, putem vorbi despre categorii precum: pește și fructe de mare, fructe uscate, miere, cereale pentru mic dejun, cidru, produse speciale de îngrijire a dinților, a pielii și a picioarelor.
Creșterea pieței datorată uptradingului vine doar prin comerțul modern, unde cifrele arată o tendință diferită față de comerțul tradițional.
Comportamentul de cumpărare a suferit ușoare modificări față de anii anteriori: consumatorii merg mai rar la cumpărături, dar cheltuie ceva mai mult la fiecare act de cumpărare.
“Scăderea frecvenței de cumpărare și faptul că românii și-au permis să pună în coș și produse mai scumpe ne arată o oarecare relaxare a acestora la cumpărături. Ei nu se mai țin așa de strict de lista de cumpărături cum o făceau înainte și, chiar dacă sunt în continuare în căutarea unor oferte bune de preț, tendința de a cumpăra cât mai ieftin pare să se mai fi diminuat”, spune Raluca Răschip, Consumer Goods and Retail Director GfK România.
Ce conține coșul de cumpărături?
Mâncarea, incluzând alimentele proaspete și pe cele cu un termen mai lung de valabilitate, reprezintă două treimi din valoarea coșului anual de cumpărături.
Creșterea pieței se datorează în cea mai mare parte creșterii valorii băuturilor. Alte categorii de produse care și-au modificat evoluția în comparație cu 2014 sunt alimentele ambalate care au scăzut și cele de îngrijire personală și de îngrijire a casei care au înregistrat creștere.
Despre studiul GfK Panel de gospodării
Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic în 2015 a tuturor categoriilor de produse de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 3.000 de gospodării, reprezentativ la nivel naţional.