EDUCATIE / JOB — April 12, 2016 at 8:41 am

SOFTVISION angajează 500 de specialiști IT în 2016

by

employmentpicCea mai mare companie IT din România, SOFTVISION, va angaja 500 de specialiști IT în 2016, ajungând astfel la un număr de aproximativ 2000 de angajați la nivel internațional și păstrând trendul ascendent din ultimii ani.

”În 2016 plănuim să creștem și să investim puternic în echipele noastre. Anul acesta vom continua și investițiile în infrastructură. O direcție importantă o reprezinta atragerea de parteneriate strategice ce vor duce la extinderea SOFTVISION atât pe piața din România, cât și pe cea internațională din SUA și Asia. Primii pași în vederea susținerii planurilor ambițioase de extindere și creștere au fost făcuți de la finele anului 2015, când am deschis un nou sediu în Las Vegas”, ne spune George Stan – Director General SOFTVISION.

În momentul de față, SOFTVISION se află într-o perioadă de creștere accelerată din perspectiva proiectelor în continuă dezvoltare. Prin urmare, ne așteptăm ca până la finalul lui 2016 să ni se alăture încă 500 de colegi noi, păstrând trendul ascendent al ultimilor ani.”, adaugă George Stan – Director General SOFTVISION.

În continuare, mediul de afaceri de pe piaţa IT este marcat de o competiție acerbă în ceea ce priveşte atragerea şi retenţia specialiștilor din domeniu, fapt ce determină SOFTVISION să își concentreze eforturile și în organizarea de traininguri pe o gamă largă de tehnologii în vederea specializării și instruirii absolvenților de studii tehnice. Astfel, tinerii specialiști vor fi pregătiți pentru provocările tehnice ce le vor întâlni în activitatea profesională.