Infodava a finalizat implementarea soluției Symantec DLP și Titus Classification pentru TRANSFOND, acoperind astfel cerințele specifice domeniului de activitate al companiei.
“Proiectul inițial a avut ca obiect protejarea informațiilor companiei, această nevoie de protecție fiind derivată din mai multe standarde de securitate și din riscurile specifice acestui domeniu de activitate. Sectorul financiar-bancar este caracterizat printr-un nivel ridicat al riscului reputațional.” a precizat Marian Simion, CIO – TRANSFOND.
TRANSFOND, operatorul tehnic al Sistemului Electronic de Plăţi din România, a decis, începând cu anul 2011, să implementeze, cu ajutorul Infodava, soluții care să răspundă noilor cerințe de securitate a informației.
Soluția aleasă de către TRANSFOND a fost constituită din două componente, și anume Symantec DLP (Data Loss Prevention), tehnologie de securitate cu un grad avansat de inteligență, bazată pe descoperirea și analiza de conținut și context a expunerii datelor confidențiale, alături de soluția TITUS, care automatizează procesul de clasificare și marcare a documentelor în cadrul organizației. DLP analizează, monitorizează și protejează în timp real datele confidențiale ale unei organizații, fără a constrânge utilizatorii, prin limitări tehnice, în folosirea corectă a datelor în conformitate cu procedurile definite.
“Proiectul a început acum cinci ani prin achiziționarea Symantec DLP. Într-o primă etapă, ne-am propus ca partea de clasificare să fie realizată cu mijloace interne, fără a utiliza o soluție specializată. Ulterior am observat că acest proces nu este foarte simplu, mai ales din perspectiva utilizatorilor finali. Disciplina, regulile îmbunătățite de securitate a documentelor, obișnuința de a le marca, reprezintă rutine noi de securitate a informației pentru utilizatorii interni. Decizia ulterioară de a implementa suita de clasificare de la Titus ne-a sprijinit în acest proces de acomodare cu noile practici în materie.” a completat Marian Simion.
Soluția TITUS de securitate automatizează procesul de clasificare și marcare a documentelor în cadrul organizației. Soluția este perfect integrată cu suita Microsoft Office, serverul Exchange și aplicația Outlook, precum și cu aplicația Acrobat dedicată creării și gestionării documentelor în format PDF.
“Implementarea soluției Titus a permis clasificarea facilă a tuturor documentelor existente la nivelul organizației. Acest lucru a avut ca finalitate un control mai bun al documentelor pe tot ciclul de viață al acestora. De asemenea, implementarea soluției de clasificare a condus la o responsabilizare a utilizatorilor, soluția fiind acceptată și chiar bine primită de aceștia. Ținând cont de aceste beneficii, putem considera că eficiența soluției DLP a crescut semnificativ în ceea ce privește procesul de monitorizare a documentelor în cadrul organizației și în relație cu terțe părți.” a concluzionat Marian Simion, CIO – TRANSFOND.
“Infodava este un promotor al soluțiilor de securitate IT, fiind printre primele companii care abordează tehnologiile de avangardă pe piața autohtonă. Compania a deschis drumurile în domeniul Data Loss Prevention (DLP) încă din 2009, zonă pentru care deține o cotă importantă de piață în prezent. Același lucru se poate spune și despre zona de clasificare a datelor, TRANSFOND fiind unul dintre primele proiecte de pe piața locală care integrează soluția de DLP de la Symantec și cea de clasificare de la Titus.” a declarat Dan Feraru, Director General – Infodava.