Cloud Computing / Edge — April 25, 2016 at 8:41 am

Noua ordine în cloud: „Everything as a Service”

by

shutterstock_128419997Tehnologia cloud a schimbat în ultimii ani, prin cele trei modele – SaaS, PaaS sau IaaS, procesele operaționale dintr-o companie, optimizând semnificativ timpul și costurile. Acum, se vorbește deja despre un nou model de cloud, care trece dincolo de software, platforme sau infrastructură oferite sub formă de servicii și care are potențialul să revoluționeze activitatea companiilor prin conceptul “Everything as a Service” (“totul ca serviciu”).

Evoluția accelerată a tehnologiei cloud, considerată în ultimii ani unul dintre principalele motoare de dezvoltare a întregii industrii de IT, inclusiv în România, a dus la creșterea utilizării de soluții de business în cloud în companiile mari și foarte mari, dar și în cadrul IMM-urilor tot mai preocupate de eficientizarea activității și de reducerea costurilor în contextul economic actual. “Tot ce se întâmplă astăzi în business e pus în mișcare prin intermediul proceselor, fapt care duce la o schimbare de paradigmă a modelului de consum de soluții de business din cloud, în special în rândul firmelor mici și mijlocii pentru care principala prioritate este dezvoltarea afacerii”, spune Alina Georgescu, Director de Vânzări în cadrul Ymens, primul broker de cloud din România care oferă soluții de cloudsourcing dedicate organizațiilor private și publice. Este vorba, mai exact, despre gestionarea mai multor procese de business, furnizate sub formă de serviciu („as a service”), oferite prin intermediul unor platforme de cloud specializate și interconectate, construind astfel un „value chain”. Modelul pune bazele viitorului tehnologiei cloud prin care companiile vor putea accesa orice soluție de business de care au nevoie, sub formă de servicii agregate și orchestrate. Această tendință este deja vizibilă la nivel mondial și este denumită pe scurt BPaaS (Business Process as a Service).

Piața de business process management (BPM) are un potențial ridicat de creștere în următorii ani. Evaluată la 2,7 de miliarde de dolari în 2015, conform specialiștilor Gartner, piața BPM ar putea ajunge de patru ori mai mare în următorii trei ani, având potențialul să depășească 10,7 miliarde de dolari la nivel global în 2019, potrivit unei analize realizate de compania de cercetare de piață Markets and Markets. Cu toate acestea, 80% din cheltuielile cu IT-ul sunt considerate în prezent ca fiind investiții fără rezultat, întrucât nu au o contribuție directă la dezvoltarea business-ului, arată o analiză Gartner. În acest context, transformarea și digitalizarea proceselor de business, mobilitatea, integrarea unor concepte avansate, precum Internet of Things (IoT), în procesele de business și, în ansamblu, alinierea dintre mediul de business și mediul IT, devin esențiale pentru dezvoltarea viitoare a companiilor din orice domeniu. “Externalizarea proceselor de business și gestionarea acestora în cloud de către companii specializate reprezintă o tendință importantă pentru eficientizarea investițiilor IT și a întreg procesului operațional dintr-o companie. Astfel, se conturează modelul BPaaS, „Business Process as a Service”, care oferă mai multă flexibilitate, adaptabilitate la contextul de piață și avantaje competitive importante comparativ cu abordarea tradițională. Totodată, acesta asigură predictibilitatea operațională și accesul punctual la resursele necesare în condiții optime de cost”, precizează Alina Georgescu, Director de Vânzări Ymens.

European_Commission.svgLa nivel european, modelul de business este deja definit și în curs de implementare în proiectul de cercetare CloudSocket. În acest proiect companiile au rolul de a crea un cadru pentru gestionarea proceselor de business și pentru traducerea stratificată a cerințelor de business în fluxuri de lucru, fiecare folosind propriul set de tehnologii, infrastructură și servicii IT, ca parte a unei oferte integrate și personalizate. Cu alte cuvinte, CloudSocket integrează mai multe servicii de cloud într-un singur proces de business, facilitând interacțiunea directă între business și IT, optimizând în același timp costurile și operațiunile. Astfel, companiile, cu precădere, cele mici și mijlocii, obțin o modalitate simplă și eficientă de a beneficia de cele mai noi servicii IT doar atunci când au nevoie de ele și cum au nevoie, fără să investească în infrastructură sau în specialiști dedicați.

Dezvoltarea BPaaS și educarea companiilor pentru a adopta conceptul BPaaS reprezintă principalele obiective ale CloudSocket, un proiect european dezvoltat de un consorțiu internațional din care face parte și Ymens. CloudSocket este, mai exact, o acțiune de cercetare finanțată prin programul de cercetare și inovare Horizon 2020 al Uniunii Europene, ca parte a acordului de finanțare nr. 644690, care își propune să crească disponibilitatea și accesibilitatea tehnologiei cloud pentru IMM-uri prin intermediul furnizorilor de tehnologie cum este Ymens.

În cadrul proiectului CloudSocket, Ymens dezvoltă conceptul de “Marketplace as a Service”, care permite brokerilor de procese de business să integreze și să livreze soluțiile de business în cloud către companii, devenind un one-stop-shop de servicii cloud.Conceptul de Marketplace as a Service” are potențialul de a deveni pilonul central în gestionarea proceselor interne și externe de IT din sectorul public și privat. Acest concept va facilita dezvoltarea cadrului necesar brokerilor pentru preluarea responsabilitatii furnizării serviciilor IT asociate. Totodată, va asigura integrarea și interoperabilitatea ridicate între nivelul tehnic și cel de business prin intermediul unei platforme de cloud.”, spune Alina Georgescu.


Ymens este parte a consorțiului condus de compania austriacă de business process management BOC Asset Management GmbH, alături de alte șapte organizații din Europa:
ATOS SPAIN (Spania), FHOSTER (Italia), Baden Württemberg: Connected (Germania), MATHEMA (Italia), University of Ulm (Germania) (UULM), Foundation for Research and Technology Hellas – Institute of Computer Science (Grecia) (FORTH) și University of Applied Science Northwest Switzerland – The University of Applied Sciences and Arts Northwestern Switzerland FHNW.

Ymens este parte a consorțiului condus de compania austriacă de business process management BOC Asset Management GmbH, alături de alte șapte organizații din Europa: ATOS SPAIN (Spania), FHOSTER (Italia), Baden Württemberg: Connected (Germania), MATHEMA (Italia), University of Ulm (Germania), Foundation for Research and Technology Hellas – Institute of Computer Science (Grecia) și University of Applied Science Northwest Switzerland – The University of Applied Sciences and Arts Northwestern Switzerland FHNW.

În acest context, Ymens poate exploata expertiza și experiența acumulate pe piața din România, unde compania aplică deja un astfel de model de business, pentru a dezvolta această componență esențială a conceptului de Marketplace as a Service.

Platforma CloudSocket va opera în mai multe etape, în cadrul cărora vor fi evaluate nevoile de business, pentru dezvoltarea unei soluții tehnice personalizate care sa asigure companiilor mici și mijlocii o alternativă complexă și completă de externalizare a managementului proceselor de business. Odată cu finalizarea proiectului, estimată la sfârșitul anului 2017, conceptul BPaaS, furnizat prin intermediul platformei rezultate în urma cercetării, va fi disponibil IMM-urilor din piața europeană. Consorțiul își propune organizarea unor workshop-uri în cadrul cărora IMM-urile să poată intra în contact direct cu produsul. Feedback-ul astfel colectat va putea fi folosit de către consorțiu pentru îmbunătățirea conceptului, înainte de lansarea pe piață, pentru ca el să răspundă cât mai bine nevoilor reale de business.

Orice diseminare a rezultatelor reflectă doar viziunea autorului. Comisia Europeană nu este responsabilă pentru efectele produse de utilizarea informațiilor transmise.