Ca urmare a inițiativei Comisiei Europene, prin Comisarii Corina Crețu, Phil Hogan și Gunther H. Oettinger, de a veni în spijinul dezvoltării infrastructurii de Broadband în Uniunea Europeana și a accesării eficiente a fondurilor puse la dispoziție în acest scop de către potențialii investitori, în ultimile două luni au avut loc în România o serie de întâlniri de diseminare a conceptului de Birou de Competență Broadband.
În cadrul evenimentului organizat de MCSI au fost prezentate concluziile obținute în urma întâlnirilor avute pe tema „Inițiativa BCO”, s-a propus un model operațional pentru crearea unui Birou de Competență Virtual și constituirea unui grup interinstituțional de materializare a acestui model. #transparenta
La eveniment au participat: Anghelescu Horațiu – secretar de stat Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Stelea Laurențiu – secretar de stat Ministerul Fondurilor Europene, Maxim Sorin – secretar de stat Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Bogdan Alecu – Director General Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Corneliu Mănescu – Expert național BCO, Gabriela Aronovici – Expert Comisia Europeana, alături de reprezentanți ai Cancelariei Premierului Dacian Cioloș, ANCOM, Radiocom – SNR, Consiliul Concurenței, World Bank, Serviciul de Telecomunicații Speciale – STS, SRI – Serviciul Român de Informații, Teletrans.ro, Telecomunicatii CFR, Omnilogic.