NEWS — May 26, 2016 at 8:36 am

Oameni cu experiență în industria gamingului, mentori ai tinerilor care visează să realizeze un joc

by

 

logo_CARBON_vertical_RGBCarbon, primul incubator din România destinat dezvoltatorilor de jocuri, vine cu mentorii săi la ESL Arena, din cadrul East European Comic Con, pentru a-i consilia pe cei care și-au creionat o idee de joc și caută îndrumare și soluții. Sâmbătă, 28 mai, în booth-ul Carbon găzduit de RGDA (Romanian Game Developers Association), tinerii își vor putea prezenta ideile la masa mentorilor, unde Francisc Apostu și Ionuț Gabriel Solomon, le vor oferi sfaturi pentru a da viață jocurilor lor.

Ionuț Gabriel Solomon este Senior Designer la Amber, cel mai mare studio independent din România, și a lucrat la titluri precum Cindarella FreeFall sau The Martian. Ionuț și-a început cariera ca Senior Tester la Ubisoft, în 2007, ajungând ulterior Level Designer și apoi Game Designer. El este, începând din acest an, și conferențiar la SAE Institute, unde ține cursuri de Game Design.

Francisc Apostu și-a început cariera în gaming în 2010, ca tester la Ubisoft. După numai șase luni a avansat pe postul de Game Designer. În prezent, este Senior Designer la Amber și este omul din spatele noului joc Link Twin, care a fost prezentat recent de Amber la Romanian Design Week.

Înscrierile la masa mentorilor se pot face pe pagina de Facebook a Carbon și la adresa de e-mail contact@carbon-incubator.com.

Nu este doar misiunea noastră, aceea de a sprijini dezvoltarea unei industrii locale de dezvoltare de jocuri, cea care ne-a determinat să venim anul acesta la Comic Con pentru a întâlni și încuraja talentul pe care știm că România îl are. Este și bucuria de a-i întâlni pe cei despre ale căror jocuri vom auzi peste puțini ani”, spune Cătălin Butnariu, co-fondator Carbon și Președinte al RGDA.

Carbon este primul incubator din România care își propune să dezvolte industria de gaming și a fost creat într-un spațiu al Europei de Est care s-a afirmat în ultimii ani prin numărul tot mai mare al dezvoltatorilor de jocuri. Carbon își propune să sprijine antreprenorii regionali din zona de gaming, ajutându-i să creeze jocuri unice și să pună bazele unor businessuri viabile. Incubatorul oferă o finanțare directă de până la 50.000 de dolari pe proiect, precum și servicii personalizate de consiliere, structurate în trei pachete, în funcție de necesitățile individuale ale businessurilor.

Pe toată durata finanțării, dezvoltatorii rămân 100% independenți. Carbon împarte riscul cu studiourile indie pe care le susține, modelul de business al incubatorului bazându-se pe revenue share, adică pe încasarea unui procentaj din venitul generat de proiectele susținute. Astfel, în funcție de pachetul de servicii ales de către startup, Carbon va încasa 7-21%.