Băncile au început să depășească teama de a lucra cu servicii publice bazate pe cloud, după o lungă perioadă în care au evitat să lucreze chiar și cu mari companii de genul Amazon Web Services, companii care au profitat de teama băncilor pentru a presta servicii bancare în cloud.
Conform analiștilor din domeniu, mai multe bănci deja lucrează cu sisteme în cloud, chiar dacă încă nu se laudă cu acest lucru, din motive de securitate. Capital One, este prima bancă unde a fost recunoscută utilizarea Amazon Web Services în octombrie 2015, reducând astfel amprentele din centrul sau de date. Bănci importante precum Goldman Sachs și Bank of America lucrează cu servicii publice cloud pentru testarea de software. Statistic, deși doar 32% din bănci au o strategie pentru utilizarea serviciilor cloud, 61% lucrează deja la dezvoltarea acestui tip de servicii.
Un exemplu important de implementare a cloud este și Banca Mondială.
Noul CEO al Băncii Mondiale a prezentat beneficiile cloud încă din 2012, ulterior banca demarând migrarea către cloud a unor funcții publice, având ca țintă reducerea amprentei centrului de date al băncii de la 5 la 2. Pentru flexibilitate, Banca Mondială a migrat către Microsoft Office 365 pentru serviciile de email din cele 186 de țări în care operează. Astfel au fost reduse costurile de la 12 la 6 milioane de dolari, crescând și siguranța lucrului în caz de perturbări locale. Acum, încrederea managementului băncii în serviciile cloud a crescut semnificativ, utilizând infrastructura cloud Microsoft Azure și Amazon Web Services, angajații utilizând Box pentru schimbul de fișiere, dar și OneDrive și DropBox.De asemenea, Banca Mondială utilizează Amazon Web Services pentru testarea aplicațiilor bazate pe Linux deservite de software pentru baze de date Oracle, precum și pentru găzduirea aplicațiilor bazate pe SQL în Microsoft Azure.
de Andrei Marian