Evenimente — June 30, 2016 at 9:55 am

Oracle România deschide birou la Iași

by

Oracle - IasiOracle deschide oficial primul birou la Iași, proiect ce face parte din planul de extindere al companiei la nivel național. Sorin Mîndruțescu, Country Leader & CEE Cloud Director și Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, au fost prezenți la noile birouri Oracle din Iași, unde a avut loc ceremonia de tăiere a panglicii, reprezentând inaugurarea oficială a noului birou.

În prezent, peste 50 de angajați lucrează în departamentul Oracle Software Support, iar planurile existente includ creșterea cu încă 20 de posturi până la sfârșitul anului fiscal 2017. Orașul a fost ales datorită calității ridicate atât a sistemului educațional, cât și a forței de muncă.

Birourile din Iași ocupă o suprafață de 1.800 mp și sunt situate în centrul orașului, o zona cu acces la transportul în comun și cu legături rutiere foarte bune cu întregul oraș și cu aeroportul. Biroul este gândit sub același concept și design ca birourile Oracle din București și oferă angajaților un mediu de lucru la standarde internaționale. Facilitățile includ o cafenea mare, zone de relaxare prietenoase, săli de conferințe interne de diferite dimensiuni, care îndeplinesc cu succes nevoile echipelor atât pentru întâlnirile interne cât și externe.

În Romania, primul birou Oracle a fost deschis acum mai bine de 20 de ani, în 1995, Oracle fiind prima companie mare de software cu o prezență directă în România. De atunci, Oracle a crescut și și-a extins activitățile semnificativ.

Deschiderea centrelor de servicii globale și a noului sediu din Iași a dus la o creștere a numărului de angajați, Oracle are în prezent peste 4.100 de angajați în ambele orașe.