Guvernare/Licitatii — July 22, 2016 at 6:36 am

Peste 2.100 de controale pe piata de comunicatii si servicii postale in primul semestru al anului

by

image007In prima jumatate a anului 2016 Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a efectuat 2.140 de controale pe piata de comunicatii electronice si de servicii postale din Romania pentru a verifica in ce masura operatorii care activeaza pe aceste piete isi indeplinesc obligatiile legale. “In urma actiunilor de control, inspectorii ANCOM au transmis 106 notificari si au aplicat 268 de avertismente si 26 de amenzi, in valoare totala de 88.750 de lei”, a declarat Cristin Popa, Directorul Directiei Executive Monitorizare si Control din cadrul ANCOM.

Piata echipamentelor radio si a terminalelor de telecomunicatii

Aproximativ un sfert din totalul de actiuni de control au fost efectuate pe piata echipamentelor radio si a terminalelor de telecomunicatii unde ANCOM a aplicat 117 avertismente si a aplicat majoritatea amenzilor din aceasta prima parte a anului – 19, in valoare totala de 52.000 de lei. Cele mai multe sanctiuni au fost aplicate pentru ca operatorii economici nu puneau la dispozitia utilizatorilor declaratia de conformitate cu cerintele esentiale si pentru lipsa marcajului „CE”. Cele mai mari amenzi, de cate 5.000 lei fiecare, au fost aplicate companiilor INTERTOY ZONE SRL si ELECTRO DISTRIBUTION S.R.L. pentru lipsa marcajului de conformitate CE de pe produsele introduse pe piata.

Marcajul CE (conformitate europeana) certifica faptul ca un produs indeplineste cerintele esentiale privind siguranta si sanatatea utilizatorilor si a oricarei alte persoane, compatibilitatea electromagnetica, precum si utilizarea eficienta a spectrului radio si deci poate fi comercializat si pus in functiune pe piata Uniunii Europene.

Piata de comunicatii electronice

Pe piata de comunicatii electronice ANCOM a efectuat aproape 1.500 de actiuni de control in prima parte a anului in urma carora a transmis contravenientilor 106 notificari si a aplicat 142 de avertismente si 4 amenzi, in cuantum total de 30.000 de lei.

Din totalul controalelor efectuate pe piata serviciilor de comunicatii electronice, 507 au fost efectuate la furnizorii de acces la internet. In urma celor 48 de notificari si 39 de avertismente aplicate, furnizorii de internet au reintrat in legalitate, neaplicandu-se nicio amenda. De asemenea, furnizorii de servicii de retransmisie a programelor audio-vizuale si cei de servicii de televiziune si radiodifuziune sonora (RTV) au reintrat in legalitate in urma celor 545 de controale, 40 de notificari si 44 de avertismente, neaplicandu-se nicio amenda acestor doua categorii de furnizori.

Pentru verificarea modului in care sunt folosite frecventele radio au fost efectuate 352 actiuni de control la detinatorii de licente de utilizare a spectrului radio. Pentru situatiile in care conditiile de utilizare prevazute in licente nu au fost respectate au fost transmise 12 notificari si 38 de avertismente si aplicate 2 amenzi in cuantum total de 10.000 lei. Cele 2 amenzi au fost aplicate companiilor SAMATAXI DGY S.R.L. si MARCEGAGLIA ROMANIA S.R.L.

Serviciile de telefonie fixa si mobila au facut obiectul a 90 de controale, fiind transmise 6 notificari si 21 de avertismente. ANCOM a aplicat si 2 amenzi in cuantum de 10.000 lei fiecare, ambele furnizorului RCS & RDS pentru refuzul de a porta in regim prepaid un numar care functiona pe baza de abonament intr-o alta retea si pentru neinformarea corecta si completa a utilizatorilor cu privire la tarifele aplicabile pentru transmiterea de SMS-uri catre numere scurte cu suprataxa.

Piata serviciilor postale

Pe piata serviciilor postale, ANCOM a efectuat in prima jumatate a anului 95 de actiuni de control, fiind aplicate 7 avertismente si 3 amenzi, in cuantum de 6.750 de lei, neregulile constatate fiind cele referitoare la nerespectarea obligatiilor impuse prin regimul de autorizare generala.

Cea mai mare amenda din piata de servicii postale, in cuantum de 5.000 de lei, a fost aplicata firmei JOHNNY TRANS S.R.L, care nu a asigurat existenta la fiecare punct de acces deservit de personal a instrumentelor de masura corespunzatoare, oferta de servicii fiind diferentiata in functie de dimensiunile fizice ale trimiterilor.