OLX Romania lanseaza www.storia.ro, un site de anunturi dedicat exclusiv sectorului imobiliar. Platforma Storia face parte din solutia propusa de OLX pentru aceast domeniu, in completarea categoriei OLX Imobiliare si a solutiei CRM AtlaStock, care faciliteaza accesul pe ambele platforme.
Anunturile din noul site au o calitate ridicata si ofera informatii suplimentare fata de cele prezentate pe OLX, astfel incat procesul de cautare sa fie cat mai relevant. Fiecare proprietate este insotita de harta completa a zonei, ce contine si punctele de interes din imediata apropiere precum spitale, farmacii, magazine, scoli si locuri de joaca. Site-ul permite utilizatorilor sa adauge un numar mai mare de fotografii, video-uri de prezentare si tururi virtuale ale proprietatilor listate.
Cu opt categorii principale, pe Storia se gasesc anunturi variate precum vanzarea si inchirierea de apartamente, case, terenuri, spatii comerciale si de birouri, depozite si hale. In plus, site-ul include si o sectiune dedicata ansamblurilor rezidentiale, avand o paleta larga de oferte.
In continuare, OLX ramane accesibil pentru vanzatorii privati, acestia beneficiind de trei anunturi gratuite la fiecare 30 zile.