Financiar-Bancar — October 24, 2016 at 2:18 pm

Clauza Acasă 24/7 primeste pachetul Orange Smart Home

by
Clauza 24/7
Clauza Acasa 24/7

Groupama Asigurări, în parteneriat cu Orange România, lansează o nouă clauză de asigurare, care poate fi adăugată la Asigurarea Locuinţei cu Extra Acoperiri. Prin intermediul Clauzei Acasă 24/7, serviciul Orange Smart Home este adăugat la pachetul de avantaje oferit de polița de asigurare. Clienții Groupama asigurări care vor beneficia de noua opțiune au la dispoziție monitorizarea în timp real a locuinței și alertarea în cazul producerii unui risc asigurat (inundație sau incendiu), cu posibilitatea de activare imediată a serviciului de Intervenții de Urgență din Colecția de Avantaje Groupama, și extinderea limitei de despăgubire pentru cheltuieli conexe de la nivelul maximal actual de 1.450 de euro la 5.000 de euro.

”Această soluție inovatoare, care le permite clienților noștri nu doar verificarea stării locuinței în timp real, ci și posibilitatea recepționării de alerte, și accesarea serviciului de intervenții de urgență este conformă cu angajamentul luat față de ei, cei mai importanți parteneri ai Groupama Asigurări: acela de a asigura continuitatea activității în cazul producerii unui eveniment neașteptat. Oferta aduce plus valoare clientului pentru că integrează atât partea de prevenire și mitigare a riscurilor cât și partea de asigurare, clientul având acces la mai multe servicii la un preț mai scăzut comparativ cu achiziția separată a asigurării și serviciului Orange smart home. Pentru Groupama, alegerea Orange ca partener pentru a aduce această inovație în România este firească. Vom continua să venim în întâmpinarea nevoilor clienților noștri cu produse și servicii flexibile, inovatoare și care să răspundă nevoilor lor”, a declarat François Coste, Director General Groupama Asigurări.

Persoanele care optează pentru Clauza Acasă 24/7 vor primi pachetul Orange Smart Home, pachet ce conține doi senzori (pentru inundație și pentru incendiu) și dispozitivul central prin care sunt transmise notificările. În eventualitatea declanșării unuia dintre senzori, clientul primește notificare prin e-mail și pe telefon (în aplicație), iar dacă este abonat Orange România, acesta va primi notificare și prin SMS. Imediat, un angajat al Centrului de Servicii Clienți Alo Groupama îl va apela pentru a verifica dacă este necesară trimiterea unui specialist la domiciliul clientului pentru efectuarea unor reparații. Soluția Orange Smart Home poate fi extinsă prin adaugarea de senzori suplimentari ce pot fi achiziționați de pe orange.ro sau Orange shop-uri. Serviciul de apel și intervenții de urgență va fi disponibil doar pentru senzorii de inundație și incendiu, indiferent de numărul acestora.

“Propunerea Orange pentru o casă inteligentă este un serviciu construit pentru a răspunde nevoilor ce privesc siguranța familiei și a casei, creșterea nivelului de confort și controlul costurilor. Orange Smart Home este o soluție în continuă dezvoltare, menținând ritmul în care nevoile clienților se schimbă. Colaborarea cu Groupama este pasul următor, natural, pentru un serviciu de monitorizare de la distanță a casei“, a declarat Liudmila Climoc, Chief Executive Officer al Orange România.

Pentru început, Clauza ACASA 24/7 va putea fi achiziționată, într-un proiect pilot, în agențiile Groupama Asigurări din: București, Ilfov, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Sibiu, Ploiești și Arad.

Pentru mai multe detalii despre Clauza Acasa 24/7, vă invităm să accesați htps://www.groupama.ro/acasa-24- 7