Chiar dacă tehnologia ocupă un loc tot mai important în vieţile noastre şi devine tot mai evident că modul în care muncim, învăţăm şi comunicăm se schimbă fundamental şi ireversibil, suntem încă departe de ceea ce înseamnă „digital transformation”, o schimbare esenţială a societăţii umane în toate aspectele ei. Fără a fi acelaşi lucru, investiţia în tehnologie este doar un pas intermediar şi totodată o condiţie esenţială pentru transformarea digitală.
Dacă în viaţa privată, schimbarea digitală pare să fie mai uşor de acceptat, în business, probabil din cauza impactului ridicat şi a rezistenţei la schimbare, lucrurile evoluează mai greu. Digitizarea aduce oportunităţi nebănuite de multe organizaţii în acest moment, fie că vorbim despre îmbunătăţirea stilului managerial şi a modului în care sunt luate deciziile, sau despre accelerarea proceselor de producţie, vânzări sau marketing. Tehnologia face ca orice business să se desfăşoare în timp real şi astfel să poată răspundă la orice provocare venită din partea clienţilor, partenerilor sau concurenţei.
Transformarea digitală înseamnă combinarea tehnologiilor tradiţionale (ERP, CRM) cu uneltele inteligente ale noului val: business analytics, mobilitate, social media. În mod curent, mulţi dintre clienţii System Innovation Romania sunt în etapa rafinării investiţiilor în tehnologiile tradiţionale şi adăugă elemente de complex analytics (am livrat deja câteva proiecte de SAP Business One HANA, o soluție de ultima generație care permite analiza unor volume foarte mari de date în timp real).
Pentru un business, efectele transformării digitale sunt vizibile pe trei paliere:
Productivitatea echipei, adică să poţi face mai repede sau mai multe activităţi în aceeaşi unitate de timp. Tehnologia te ajută să găseşti mai repede informaţiile de care ai nevoie, te ajută să îţi organizezi mai bine timpul şi să nu ratezi oportunităţi. Sunt proiecte în care prin automatizarea unor activităţi productivitatea angajaţilor creşte şi cu peste 50%. Sunt două aspecte care merită amintite, pe de o parte costurile salariale nu sunt de neglijat, iar pe de alta lipsa resurselor umane calificate este acută. Prin urmare, să poţi face mai multe cu aceeaşi echipă este un câştig evident.
Satisfacţia clienţilor. Trăim într-o epocă în care clientul are puterea, iar vocea lui se aude pe tot mai multe canale pe care le controlează, fie că vorbim de o discuţie pe LinkedIn sau Facebook sau de un blog personal. Devine extrem de important să ştii exact ce vor clienţii şi să integrezi aceste cerinţe în produse şi servicii, dar totodată să reduci timpul de răspuns la solicitări. In mod curent, clientul vrea răspuns în timp real şi facilităţi de self-service. „Mâine” sau „vă contactăm noi” înseamnă deja eșec. Rolul tehnologiei este să capteze acest feedback, să îl centralizeze şi să-l analizeze pentru a scoate informaţii utile.
Suport decizional pentru înţelegere situaţiei şi obţinerea unei imagini complete asupra activităţii. Astăzi, afacerile au loc în timp real şi nu pot aştepta câteva zile pentru primirea unui raport detaliat. Managerii au nevoie de informaţii imediat, indiferent de moment sau locaţie, fără suport din partea IT-ului. Este ceea ce piaţă numeşte self-service Business Intelligence. Cât de bine aţi putea conduce o maşină în lipsa indicatoarelor de bord?
Digital transformation înseamnă să foloseşti online-ul ca să vinzi nu doar ca să-ţi prezinţi produsele, să îţi echipezi oamenii de vânzări cu informaţii în timp real pentru că odată ajunşi la clienţi să le poate oferi răspuns la orice întrebare, să captezi informaţia din marketingul digital şi o transformi în lead-uri pentru echipa de vânzări, sau să elimini hârtia din orice proces de business. Suntem acolo ca economie? În mod evident nu. Ne dorim însă cu toţii această transformare.
Nu e un proces care se întâmplă peste noapte, însă este cazul să ne pregătim. Primul pas ar fi să vedem tehnologia nu ca un cost şi că o investiţie în transformarea digitală şi în viitor. Ca în orice evoluţie, cine nu se transformă dispare, iar logica se aplică atât la dinozauri cât şi la companii.
de Irina Oprea, System Innovation Romania