Securitate — January 18, 2017 at 12:07 pm

REDFIBER – Protecţie perimetrală, de la OPTEX

by

OPTEX_RedFiberPachetul de securitate OPTEX REDFIBER este compus din sisteme de detectare a intruziunilor şi se bazează pe cabluri de fibră optică speciale. Acestea deţin capacitatea de a detecta vibrațiile și de a utiliza procese de analiză a semnalului pentru a determina prezența intrușilor. Pot fi montate pe garduri, oferind un perimetru extins de protecție.

Algoritmii de detecție pot face diferenţa între o alarmă activată de un individ sau de animale sau vânt. Mai mult, spre deosebire de senzorii coaxiali, senzorul OPTEX nu este afectat de radiaţiile UV, umiditate, sare sau fulgere.

OPTEX REDFIBER™ vine în patru variante diferite de echipare, dând astfel posibilitatea utilizatorilor să adapteze soluţia în funcţie de situaţia din teren. Kit-urile REDFIBER™ au fost dezvoltate pentru a oferi un nivel ridicat de securitate pentru protecţia perimetrală, acestea putând genera două zone distincte de protecţie, fiecare cu un sistem propriu de alarmă. Pentru securizarea celor două zone poate să fie folosit fie un cablu de 250m (pentru modelul RFB-100), fie de 500m (pentru modelul RFB-200).

Soluţia poate fi integrată cu o gamă extinsă de programe de monitorizare, precum cele dezvoltate de Milestone sau Genetec.

Pachetele OPTEX REDFIBER™ conţin:

  • O unitate de procesare a alarmelor, pe două canale (sunt disponibile două variante: standard şi PoE);
  • Cablu optic de detecţie de 500m, pentru modelul RFB-100, respectiv 2x500m pentru modelul RFB-200;
  • Software de configurare;
  • Conectori şi alte accesorii.

Compania japoneză OPTEX Co. a achiziționat în 2010 compania americană Fiber SenSys cu scopul de a completa portofoliul de soluții de detecție, cele două companii operând independent în continuare pentru cercetarea și dezvoltarea de noi aplicații și produse inovative, printre care OPTEX REDFIBER™.