Numărul cazinourilor aflate în România este într-o continuă creştere, principalul motiv fiind legea mai permisivă din ţara noastră, comparativ cu alte ţări europene. Această industrie se confruntă însă cu o serie de probleme de securitate care pot fi prevenite. Se impune, astfel, prezenţa unui sistem de securitate performant, sigur şi uşor de gestionat.
Proiectarea şi instalarea unui astfel de sistem este un proces ce necesită un nivel de experienţă ridicat, mai ales datorită faptului că, în cele mai multe cazinouri, întâlnim condiţii de iluminare dificile. Spaţiile de acest tip necesită supravegherea tuturor meselor de joc şi a tuturor tranzacţiilor ce au loc între angajaţi şi clienţi. Aceste zone trebuie să fie supravegheate discret, astfel încât jucătorii să nu se simtă intimidaţi.
ELKO Romania propune soluții eficiente pentru condițiile specifice de supraveghere a unui cazinou, bazate pe echipamente ATEN aflate în distribuția ELKO pentru România. ATEN este unul dintre cei mai mari producători şi furnizori de soluţii de conectivitate complexe, oferind cel mai diversificat şi complet portofoliu. Soluţia propusă de ELKO pentru segmentul de piaţă reprezentat de cazinouri este compusă din camere CCTV IP şi patru echipamente ATEN. A fost dezvoltată astfel încât imaginile video surprinse de camerele de supraveghere să poată fi redate pe un videowall de dimensiuni mari, 4×4, pentru care delay-ul ajunge la circa 0 secunde.
ATEN VM1600
VM1600 este un switch modular 16×16 ce oferă un control în timp real şi un management de ultimă generaţie. Poate gestiona un număr maxim de 16 surse video şi poate transmite semnalul către 16 ecrane simultan. Produsul integrează tehnologia ATEN Seamless Switch, ce foloseşte o funcţie progresivă de comutare rapidă. VM1600 este un produs ce permite o integrare rapidă şi simplă cu sistemele de video wall, fiind o soluţie ideală pentru toţi cei care îşi doresc să achiziţioneze un produs scalabil.
ATEN CL6700MW
Produsul este o consolă de management al KVM-urilor. Integrează un ecran LCD Full HD de 17.3 inch, o tastatură şi un touchpad. Datorită design-ului special, cele trei componente integrate pot funcţiona independent. Consola oferă posibilități de conectare flexibile, fiind configurată cu port VGA, DVI sau HDMI.
ATEN CS1768
CS1768 este un switch KVM cu 8 porturi ce poate fi folosit pentru gestionarea a 8 computere folosind o singură tastatură, un singur mouse şi o singură consolă de management.
ATEN CE610
Este un KVM extender cu USB 2.0 şi DVI ce suportă tehnologiile ExtremeUSB® şi HDBaseT. Poate fi folosit pentru a extinde semnalul DVI şi USB 2.0 cu până la 100m de la sursă, folosind un cablu Cat 5e/6. Produsul este ideal pentru situaţiile în care este nevoie de un touch panel, cum ar fi centrele medicale, mall-urile, magazinele industriale sau pentru cazurile în care se doreşte o sincronizare între computere portabile şi desktop-uri.