Senzorii OPTEX dedicaţi supravegherii de interior şi de exterior prezintă pachetele OPTEX RAPID REDFIBER. Seria este compusă din sisteme bazate pe cabluri de fibră optică speciale, ce pot securiza suprafeţe extinse. În funcţie de spaţiul ce se doreşte monitorizat, integratorul poate alege variante de 75, 100, 150 sau 200m.
RAPID REDFIBER se adresează tuturor implementărilor de dimensiuni mici şi medii, pachetul fiind format din două componente principale: o unitate de procesare şi un cablu pre-conectat rezistent la raze ultraviolete. Kitul include şi un modul POE/IP ce are rolul de a genera coduri de alarmă REDWALL. Alarmele pot fi integrate ulterior în diferite platforme VMS şi PSIM.
Cablurile de fibră optică OPTEX deţin capacitatea de a detecta vibrațiile și de a utiliza procese de analiză a semnalului pentru a determina prezența intrușilor. Acestea pot fi montate pe garduri, porţi de acces sau clădiri. Algoritmii de detecție pot face diferenţa între o alarmă activată de un individ sau de animale sau vânt. Spre deosebire de senzorii coaxiali, senzorul OPTEX nu este afectat de radiaţiile UV, umiditate, sare sau fulgere.