Bizpoint — March 21, 2017 at 6:31 am

Când joaca devine serioasă

by

Masini autonome

Fără îndoială că tranzacţia lunii martie, cel puţin până în acest moment, este cea în care gigantul Intel a achiziţionat Mobileye, o companie israeliană de înaltă tehnologie specializată în tehnologii pentru maşini autonome, contra sumei de 15,3 miliarde USD. O astfel de tranzacţie face ca domeniul autonome, fără şofer, să treacă din zona tentativelor experimentale de viitor în cea a realităţii concrete de dată imediată. Asta chiar dacă tranzacţia este aşteptată să fie definitivată peste circa nouă luni.

Mobileye este o firmă care acoperă o gamă diversă de tehnologii şi servicii, inclusiv producţie de senzori inteligenţi, hărţi digitale, tehnologie video şi elaborare de software inteligent pentru luarea de decizii privind condusul automobilelor pe şosele. Pentru Intel, o astfel de afacere înseamnă nu numai aducerea sub aceeaşi umbrelă a unei game mult mai mari de piese diferite care alcătuiesc sistemele autonome ale maşinilor fără şofer, ci şi preluarea unor relaţii deja stabilite de producătorul israelian cu diverşi fabricanţi de maşini.

Conform unei declaraţii date de oficialii Mobileye cu ocazia preluării, firma israeliană lucrează împreună cu 27 de fabricanţi de maşini, având 10 programe de producţie în derulare cu nume precum Audi sau BMW pe parcursul anului 2017.

Sinergia de afaceri dintre cele două companii pare perfectă pentru îndeplinirea scopului de a crea vehicole autonome mai sigure care să înlocuiască maşinile cu şofer într-un viitor apropiat. Intel oferă deja tehnologii fundamentale pentru conducerea fără şofer, care includ trasarea drumului maşinii şi luarea automată de decizii de condus în timp real. Pe de altă parte Mobileye vine cu o soluţie socotită de înalt nivel de viziune computerizată şi cu un întreg lanţ de producători şi furnizori de piese auto. Conform anunţurilor oficiale, împreună, cele două companii pot accelera viitorul şofatului autonom prin îmbunătăţirea performanţelor cu ajutorul unei soluţii de tip cloud-to- car, la costuri reduse pentru producătorii de vehicole.

Intel lucrează oficial alături de Mobileye de anul trecut. Anul acesta, împreună cu BMW, cele două companii au început să testeze un număr de 40 de maşini autonome. Mobileye, care până recent era un start-up israelian, a devenit companie publică pe Nasdaq în 2014 şi actualmente are o capitalizare bursieră de circa 10,5 miliarde USD.