SAP anunță că, potrivit unui studiu realizat alături de CMO Council, numai 4% dintre companii oferă clienților, pe toate canalele, experiențe contextuale, personalizate, bazate pe date obținute în timp real. În același timp, 23% au declarat că pot oferi astfel de experiențe doar pe anumite canale de promovare.
Tot 23% au afirmat că sunt încă departe de momentul în care vor putea oferi experiențe de marketing cu un nivel ridicat de personalizare. 20% dintre respondenți au declarat că sunt în curs de implementare a unor sisteme de analiză a datelor, iar 30% că au o strategie în acest sens, dar încă se străduiesc să alinieze datele, conținutul și canalele la nevoile consumatorului.
Studiul a identificat și principalele caracteristici care determină o experiență contextualizată, potrivit specialiștilor în marketing. 55% dintre respondenți au pus pe primul loc răspunsul rapid la acțiunile și întrebările clienților, iar 46% au menționat livrarea mesajelor pe canalul ales/preferat de client. 41% au selectat oferirea unei experiențe bazate pe comportament și acțiuni anterioare, iar 32% recunoașterea valorii/loialității consumatorului în toate acțiunile de comunicare. Alte răspunsuri au vizat abordarea clientului pe canale digitale utilizate des (site-uri, rețele sociale etc) – 23%, realizarea unor recomandări pe baza achizițiilor, căutărilor și preferințelor anterioare – 19%, întelegerea comportamentului legat de căutări pentru previzionarea nevoilor și anticiparea așteptărilor – 19%, oferirea unui status în timp real privind disponibilitatatea produsului – 14%.
Marketingul contextual, potrivit SAP, reprezintă o evoluție a marketingului „personalizat.” SAP a lansat încă din 2015 o soluție de marketing ce oferă companiilor acces la date contextuale despre clienți și vizitatori, în timp real, facilitând oferirea unor experiențe de cumpărare relevante, indiferent de canalul de marketing sau tipul de dispozitiv utilizat.
Soluția SAP Hybris Marketing utilizează informațiile contextuale, obinute în timp real, din multiple tipuri de date, interne sau externe, dezvoltând astfel un profil complet al clienților actuali, cât și al celor potențiali, actualizat în permanență.
Datele din acest profil vizează acțiunile din trecut ale clienților, interesele prezente, precum și ce ar putea să facă în viitor, pe baza analizelor predictive. Pe baza acestor informații și utilizând facilitățile de targetare oferite de aplicație, speciliștii în marketing pot dezvolta campanii personalizate, cu mesaje diferențiate pentru un public țintă cât mai mic, pe toate canalele și dispozitivele. Mai mult, datorită automatizării, campaniile sunt declanșate de comportamentul clienților în timp real. Ele pot fi planificate și programate din timp sau pot fi create ad-hoc, printr-un model simplificat.