Enterprise Software — April 19, 2017 at 8:52 am

Ordine în cărți

by

Corint1Cum gestionezi într-un an un rulaj de 4,5 milioane de cărţi, peste 4000 de titluri și stocuri depozitate pe o suprafaţă de 1000 mp? Grupul Editorial Corint a depăşit această provocare urmând să implementeze un sistem integrat de gestiune a depozitului, dezvoltat de Entersoft.

Soluţia Entersoft WMS (Warehouse Management Systems) va permite Grupului Editorial Corint să automatizeze complet procesele de recepţie şi expediere a cărţilor, prin folosirea codurilor de bare şi a scannerelor mobile. Aplicaţia procesează toate datele şi generează automat documentele necesare pentru validarea tranzacţiilor: fișe de recepţie, note de inventar, avize de expediere etc. Complementar, utilizatorii vor avea acces la rapoarte despre mişcarea stocurilor pe cele mai diverse criterii.

Cu ajutorul Entersoft WMS, Grupul Editorial Corint va simplifica procesul de stocare şi inventariere şi poate reduce chiar și cu 85% erorile de procesare a datelor legate de recepţia şi expedierea cărţilor la nivel de depozit. De asemenea, grupul editorial va reuși să gestioneze mai bine articolele deteriorate şi să le scoată din circuitul logistic, ceea ce urmează să simplifice activitatea operaţională şi să îmbunătăţească relaţiile cu distribuitorii. Complementar, soluția Entersoft WMS va permite derularea unor campanii promoționale în funcție de stocurile disponibile sau chiar gradul de deteriorare. Sistemul de gestiune a depozitului va fi integrat complet cu soluţiile ERP şi Business Intelligence deţinute deja.

„La nivelul editurilor, Entersoft România are o cotă de piaţă majoritară. În cei 8 ani de activitate, am reuşit să înţelegem foarte bine procesele de business ale acestui domeniu de activitate şi să propunem soluţii fiabile, atât pentru gestiunea financiară cât şi la nivel operaţional şi logistic. Grupul Editorial Corint foloseşte mai multe componente ale platformei Entersoft Business Suite, iar implementarea modulului WMS este o evoluţie firească a proiectului şi o investiţie esenţială în creşterea eficienţei la nivelul grupului editorial,” afirmă Cristi Cozic, Country Manager, Entersoft România.

Entersoft WMS este o soluţie complexă care include componente hardware (terminale mobile pentru scanare coduri de bare), o reţea wireless şi o aplicaţie de gestiune. Până în prezent, soluțiile Entersoft au fost preferate atât de edituri consacrate din topul celor mai mari din România, precum Litera, Corint sau ALL, cât și de case editoriale de nișă cum ar fi Editura Diana, Univers Enciclopedic sau Baroque Books and Arts. În total, cu Entersoft sunt gestionate anual zeci de milioane de cărți tipărite sau digitale, aflate pe rafturile magazinelor din toată țara, online sau în depozite.