Internet/Telecom — May 10, 2017 at 11:56 am

Ce beneficii oferă Telekom la noile abonamente de servicii mobile?

by

Vizual oferta postpaid Telekom portraitTelekom Romania anunță un nou portofoliu de abonamente de servicii mobile pentru clienții rezidențiali, care includ și mai multe beneficii de date, la viteze 4G.

Noile abonamente de voce și date mobile Telekom – Mobil 7 fără telefon, Mobil 10, Mobil 13, Mobil 13 fără telefon, Mobil 17 și Mobil 25, cu prețuri cuprinse între 7 Euro / lună și 25 euro / lună (TVA inclus), oferă clienților trafic național de date 4G de până la 6,5 GB, minute nelimitate în orice rețea națională, minute către rețelele fixe internaționale și până la 600 de minute de convorbiri către rețelele mobile internaționale.

Pentru clienții care dețin și servicii fixe de la Telekom, noile abonamente de voce și date mobile sunt disponibile la tarife speciale, începând cu 5 euro / lună (TVA inclus) și oferă trafic de date lunar dublu, de până la 13 GB, la viteze 4G, inclus în abonament.

De asemenea, cu noile abonamente de servicii mobile, clienții care aleg să se porteze în rețelele Telekom Romania, precum și clienții Telekom Romania Mobile care optează pentru migrarea de la cartelă preplătită la abonament beneficiază pe întreaga perioadă contractuală de trafic dublu de date naționale, la viteze 4G, inclus în abonament.

În plus, toți clienții care optează pentru unul din noile abonamente de voce și date mobile de la Telekom Romania beneficiază de 50 GB trafic de date pentru video streaming în aplicația mobilă Telekom TV, în plus față de traficul de date inclus în planul tarifar ales. Prin aplicația mobilă Telekom TV clienții se vor bucura de televiziune direct pe telefonul mobil, putând viziona cele mai importante competiții sportive transmise în exclusivitate de Telekom, filmele și documentarele preferate.

Utilizatorii pot alege acum un telefon performant care poate fi achiziționat în rate, începând de la 25 lei / lună, fără avans, împreună cu unul dintre abonamentele Mobil 7 fără telefon sau Mobil 13 fără telefon: Samsung Galaxy J3 2016, cu o rată lunară de 25 lei, Samsung Galaxy J5 2016, cu o rată de 30 lei / lună, Samsung Galaxy J7 2016 cu o rată de 35 lei / lună.

De asemenea, clienții au la dispoziție și telefoane la prețuri promoționale, împreună cu un contract nou de servicii mobile: Huawei Y5 II, la prețul de 1 leu și Samsung Galaxy J3 2016, la prețul de 49 lei, împreună cu abonamentul Mobil 13, la tariful de 13 euro / lună (TVA inclus).

De asemenea, începând de astăzi, Telekom Romania introduce un nou portofoliu de abonamente de date mobile, pentru acces la Internet pe laptop și tabletă – Net Mobil 6, Net Mobil 9 și Net Mobil 11. Noile planuri tarifare includ trafic național de date de până la 12 GB, la viteze 4G, la prețuri cuprinse între 6 și 11 euro / lună (TVA inclus). Pentru clienții care dețin și servicii fixe de la Telekom, noile abonamente de date mobile sunt disponibile la tarife speciale, începând cu 5 euro / lună (TVA inclus).

Cu noua ofertă, utilizatorii pot achiziționa tablete în rate, fără avans: Lenovo TB3-730X 16GB LTE, cu rate lunare de 19 lei și Samsung Galaxy Tab A7, cu rate lunare de 32 lei, împreună cu planurile Net Mobil 6 și Net Mobil 11. În plus, utilizatorii pot beneficia de modemul Connect E3372h  la prețul promoțional de 1 leu, împreună cu un abonament de date mobile Net Mobil 9, încheiat pe 2 ani.