Canon Europe prezintă publicului mult-aşteptatul model EOS 6D Mark II potrivit atât pentru cei pasionaţi de fotografie, cât şi pentru fotografi profesionişti. Un aparat foto DSLR full frame, care beneficiază de cele mai noi tehnologii Canon, modelul EOS 6D Mark II este dedicat acelor fotografi care vor să atingă un nou nivel în arta fotografierii.
Urmaşul modelului EOS 6D, EOS 6D Mark II este un aparat foto DSLR full frame cu funcţii foarte avansate, potrivit în numeroase domenii de fotografie de specialitate, de la călătorii la portrete. Modelul asigură utilizatorilor un progres uriaş, oferind posibilităţi mai bune de fotografiere, control şi flexibilitate suplimentare pentru a vă putea exprima viziunea prin intermediul fotografierii. EOS 6D Mark II a fost dezvoltat pe baza reacţiilor primite de la utilizatori şi astfel, cu ajutorul acestui aparat, fotografii îşi vor putea întrece limitele, în timp ce îşi folosesc creativitatea la potenţial maxim. Cu noul său senzor full-frame, datorită procesorului DIGIC 7, a sistemului de focalizare automată în 45 de puncte şi tehnologiei Dual Pixel CMOS AF, modelul EOS 6D Mark II oferă imagini de cea mai înaltă calitate, îndeplinind aşteptările fotografilor profesionişti şi a celor amatori, deopotrivă.
Noul senzor CMOS de 26,2 megapixeli al aparatului EOS 6D Mark II oferă utilizatorilor care folosesc în prezent modelul Canon EOS 6D şi modele EOS DSLR cu senzor APC-S, o calitate de inegalat a imaginii şi performanţă îmbunătăţită. Intervalul dinamic ridicat asigură o latitudine de expunere excepţională, permiţând utilizatorilor să îşi depăşească limitele atunci când fotografiază în condiţii de iluminare puternică. ISO 40.000 îmbunătăţit, care se poate extinde până la ISO 102.400, vă permite să rămâneţi flexibili, aşadar fotografii de documentare vor putea surprinde scene cu toată încrederea că detaliile vor fi surprinse chiar şi în cele mai întunecate nopţi. Dotat cu cel mai nou procesor DIGIC 7, tehnologia de care dispune modelul EOS 6D Mark II poate genera fişiere de înaltă calitate direct din aparat. Fie că fotografiaţi un cer înstelat în grădina voastră sau chiar Aurora Boreală, utilizatorii ţin acum în mâna lor butonul pentru efectul „wow“ şi îşi pot extinde portofoliile în domenii noi şi palpitante.
Folosind EOS 6D Mark II, utilizatorii vor avea un control mai mare la exprimarea viziunii lor creative, datorită sistemului de focalizare automată în 45 de puncte, care poate fi personalizat şi care permite o urmărire mai precisă. Trecerea la EOS 6D Mark II oferă utilizatorilor posibilitatea să surprindă scenarii dificile, cu acţiune spontană şi rapidă, precum un cuplu proaspăt căsătorit mergând pe un culoar plin de confetti. Pe lângă îmbunătăţirile de procesare a imaginilor datorită procesorului DIGIC 7, modelul EOS 6D Mark II poate intui deplasarea unui subiect în cadru, iar răspunsul aparatului este rapid. Având o viteză de 6,5 cps, EOS 6D Mark II oferă nenumărate noi posibilităţi. Noul sistem de focalizare automată al aparatului foto EOS 6D Mark II are capacitatea de a se bloca pe subiecte chiar şi în condiţii de iluminare foarte slabă, fiind ideal pentru portrete în lumină ambientală diminuată.
Tehnologia renumită de focalizare automată CMOS Dual Pixel a Canon permite o urmărire de înaltă performanţă, precum şi o focalizare mai discretă şi timpi de focalizare mai scurţi, pentru filme. Aceste funcţii reprezintă un mare avantaj atunci când fotografiaţi macro sau când realizaţi fotografie de produs cu ajutorul ecranului Live View.
EOS 6D Mark II este primul aparat foto EOS care include funcţie încorporată de stabilizare a filmelor pe 5 axe, care atenuează tremurul atunci când filmarea se face din mână sau în mişcare. Ecranul tactil LCD cu unghi variabil permite utilizatorilor să schimbe focalizarea prin simpla atingere a ecranului şi să ajungă în unghiuri neobişnuite atunci când surprinde perspective neobişnuite sau o mulţime.
EOS 6D Mark II este primul aparat foto Canon care dispune şi de modul film cu redare accelerată în format 4K şi intervalometru pentru realizarea unei game mai variate de filme. Acum este şi mai uşor să fiţi creative, iar filmarea la rezoluţie de până la 4K este ideală pentru surprinderea stelelor căzătoare în detalii extraordinare. Intervalometrul încorporat oferă utilizatorilor posibilităţi maxime atunci când editează filmele cu redare accelerată.
Oferind o conectivitate mai inteligentă, modelul EOS 6D Mark II se poate lăuda cu opţiunile de Wi-Fi şi Bluetooth pentru ca dumneavoastră să rămâneţi mereu conectaţi. Dându-le utilizatorilor şi mai multă flexibilitate la transmiterea imaginilor către dispozitive inteligente, aceştia îşi pot partaja munca pentru a-şi accelera fluxul de lucru. Funcţiile aparatului oferă fotografilor posibilitatea de a-şi controla aparatul foto de le telefonul inteligent pentru a realiza de la distanţă fotografii sau clipuri video; un avantaj pentru utilizatorii preocupaţi să nu îşi deranjeze subiectul prin mişcare, de exemplu ca în cazul unui fluture aflat în repaos. GPS-ul integrat urmăreşte locaţia, permiţându-vă să ţineţi o evidenţă automată a destinaţiilor în care vă creaţi poveştile.
EOS 6D Mark II este aparatul de care au nevoie acei utilizatori care îşi doresc mereu imagini de cea mai înaltă calitate, pentru a putea da viaţă poveştilor lor. Cu EOS 6D Mark II, utilizatorii pot fotografia cu încredere indiferent de condiţiile de iluminare, având precizie şi claritate, astfel încât utilizatorii să se poată concentra pe viziunea lor creativă. EOS 6D Mark II este un aparat foto DSLR full frame compact şi uşor. Aparatul foto este rezistent la praf şi umezeală, fiind ideal pentru fotografiere în mişcare deoarece asigură o performanţă de top şi vine în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor. EOS 6D Mark II le conferă utilizatorilor săi puterea de a-şi aborda fotografiile în noi moduri incitante şi oferă performanţă înaltă pentru ca aceştia să-şi poată dezlănţui creativitatea.
Conexiunea permanentă dintre un dispozitiv inteligent şi aparatul foto prin intermediul Bluetooth® necesită efectuarea de setări prealabile în aplicaţia Canon Camera Connect. Stabilitatea conexiunii Bluetooth® depinde de modelul de dispozitiv inteligent şi de alţi factori de mediu. Marca verbală şi siglele Bluetooth® sunt mărci comerciale înregistrate deţinute de Bluetooth® SIG, Inc. şi orice utilizare a acestora de către Canon Inc. se face sub licenţă. Toate celelalte mărci comerciale şi denumiri comerciale aparţin proprietarilor respectivi. Sunt necesare Bluetooth® versiunea 4 sau mai recentă şi iOS 8.4, Android 5.0 sau o versiune mai recentă.