Zona de aplicaţii de tip enterprise (definite de acronime celebre precum ERP, CRM, DM, şi aşa mai departe) a părut multă vreme neafectată de nevoia de a căpăta ataşarea termenului “inteligent”, păstrându-şi caracteristica de “blat” esenţial al tortului IT contemporan. Ei bine, conform analiştilor, situaţia e pe cale să se schimbe şi aici.
IDC a anunţat recent, în cadrul unei conferinţe organizate la Boston, că soluţiile inteligente ERP vor ajunge să transforme viitorul. Iar afacerile trebuie să înţeleagă că această schimbare se petrece din nevoia de luare decizii inteligente legate de sistemele şi procesele existente. Motivul? Sistemele tehnologice de afaceri sunt de multe ori moderne, dar nu şi actualizate în termeni de tendinţe noi, deoarece sunt sisteme pe care s-au cheltuit milioane de dolari, indiferent că e vorba de ERP sau de alt gen de aplicaţie de afaceri, iar asta înseamnă o moştenire care nu mai face faţă cerinţelor prezentului şi, mai ales, ale viitorului.
Conform datelor prezentate de IDC, lumea afacerilor înclină deja în direcţia aplicaţiilor inteligente de afaceri, mai ales în cazul companiilor nou-apărute pe piaţă. Circa 35% din conducătorii de afaceri vor cere aplicaţii de afaceri inteligente instalate în firmele lor până la sfârşitul lui 2018, deoarece aceştia vor să îmbunătăţească procesele de afaceri şi mix-ul de resurse folosite pentru derularea afacerii. Iar principalii factori motivaţionali sunt reducerea complexităţii proceselor de afacerilor şi a timpului alocat rezolvării sarcinilor curente.
Introducerea de inteligenţă în aplicaţiile de afaceri înseamnă, conform analiştilor, o reducere semnificativă a ciclurilor de vânzare de astfel de soluţii. Aplicaţiile inteligente vor putea folosi toate seturile de date despre produse, pieţe şi vânzări pentru a le analiza în timp real. Simultan, ele vor fi capabile să înveţe automat elementele proceselor pe măsura desfăşurării acestora.
Vor exista trei caracteristici esenţiale care vor alcătui sistemele ERP inteligente şi generaţia următoare de aplicaţii de întreprindere, conform IDC. Aceste sisteme vor utiliza capabilităţi de tip machine learning şi analiză avansată pentru a învăţa singure din seturile de date folosite, vor fi conversaţionale şi vor fi construite pe baza volumelor mari de date în timp real. Aceste caracteristici vor defini aplicaţii care pot automatiza sarcini de rutină, sunt simplu de folosit şi pot procesa date la viteze extrem de mari. Până la urmă, sistemele ERP inteligente vor însemna automatizare şi augmentare, ducând la reducerea numărului de etape ale unui proces de afaceri şi augmentarea etapelor rămase prin învăţarea continuă din partea sistemului.
Datele reprezintă un factor cheie pentru un sistem ERP inteligent. De pildă, în cadrul unei aplicaţii de tip lanţ de aprovizionare-desfacere, datele dintr-un sistem ERP inteligent pot dezvălui amănunte despre transporturi care nu puteau fi aflate anterior, iar asta ajută la mai buna luare de decizii de afaceri. Care ar fi astfel de amănunte? Chestiuni legate de modificări temporare ale vremii, ale traficului sau ale altor elemente de pe parcursul lanţului, care generează un impact asupra livrării produselor. Cunoaşterea în timp real a unor astfel de incidente duce la eficientizarea întregii activităţi.
Sistemele ERP inteligente vor afecta şi experienţa utilizatorilor şi modul în care oamenii îşi desfăşoară munca. În cadrul sistemelor mai vechi, oamenii discutau despre informaţiile din sistem în mod primar din punct de vedere al procesului implicat, şi obţineau informaţiile necesare pentru a-şi face treaba. În cazul unui sistem inteligent, cum acesta va executa o mare parte a proceselor, interacţiunile oamenilor la locurile de muncă se vor desfăşura la alt nivel. De exemplu, ei vor putea discuta mai mult despre semnificaţia şi interpretarea corectă a informaţiilor acumulate.
Ce va însemna asta? Că şi oamenii vor trebui instruiţi în legătură cu citirea datelor şi alăturarea lor corectă pentru extragerea de informaţii relevante pentru desfăşurarea afacerii. Iar pentru asta, departamentele de business şi cel IT din companii vor trebui să lucreze împreună mai bine dacă vor ca sistemele ERP să ducă la o transformare inteligentă a afacerii. Actualmente, conform datelor IDC mai puţin de 10% din profesioniştii IT din organizaţii acţionează ca agenţi ai schimbării către următorul nivel de transformare digitală. Un sistem ERP inteligent trebuie însă să se afle în miezul strategiei de transformare digitală, iar pentru asta departamentul IT trebuie să capete noi valenţe în cadrul afacerii.
Factorii care fac sistemele ERP inteligente valoroase şi poate inevitabile în viitor vor afecta toţi angajaţii organizaţiilor care adoptă astfel de sisteme. De ce? Atunci când sistemele au nevoie de mai puţină intervenţie umană pentru desfăşurarea proceselor de afaceri, organizaţiile vor trebui să decidă ce fac cu angajaţii care anterior rezolvau astfel de sarcini. Variantele la îndemână sunt subţierea structurii de personal, acţiune care economiseşte costurile asociate cu angajaţii de care nu mai e nevoie, sau realocarea angajaţilor pe posturi unde sarcinile implică altfel de capabilităţi. Iar această a doua variantă implică însuşirea de noi abilităţi de către angajaţi pentru adaptarea în noul peisaj de lucru.
Tehnologia se dovedeşte, ca în multe alte situaţii, cel mai nemilos dictator apărut pe scena omenirii. Ce ne vor învăţa sistemele ERP inteligente ale viitorului, ca şi alte aplicaţii IT inteligente, de altfel? Că angajaţilor a căror slujbă a fost supusă automatizării le va rămâne de ales între una din cele trei soluţii posibile: să se pensioneze, să caute o altă slujbă asemănătoare celei vechi în zone încă neatinse de noile valuri tehnologice, sau să se axeze pe schimbare personală prin învăţare de noi abilităţi. Crunta realitate arată că ritmul schimbării devine din ce în ce mai alert. Iar drum înapoi către alte timpuri nu pare să existe.