GE accelerează dezvoltarea resurselor sale digitale și de software din România și lansează campania de recrutare pentru Grid Software Solutions (SWS), centrul de soluții software GE din București, din cadrul GE Power. Compania intenționează să angajeze specialiști de top din domeniul IT în următorii ani. Posturile disponibile variază de la leadership tehnic și integrare software la inginerie software SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition), atât la nivel mediu, cât și superior.
Centrul SWS a fost creat în 2011 ca parte a Centrului de excelență al Global Grid Solutions (SWS). Divizia Grid Solutions a GE Power își sprijină clienții la nivel global cu peste 19.000 de angajați în aproximativ 80 de țări. GE Grid Solutions ajută companiile de utilități și industria de energie să gestioneze eficient energia electrică de la punctul de producție până la punctul de consum, ajutând la maximizarea fiabilității, eficienței și rezilienței rețelei.
„Centrul nostru de soluții software joacă un rol semnificativ în realizarea misiunii GE de a deveni parte din Top 10 în rândul companiilor de software în următorii ani”, a declarat Cristian Colțeanu, Președinte și CEO GE pentru România, Bulgaria și Republica Moldova (foto dreapta). „În contextul în care România se transformă, treptat, într-un centru digital al regiunii, digitalizarea a devenit un avantaj major pentru creșterea valorii și a eficienței în industria energetică locală”.
„Începând cu anul 2015, am angajat peste 100 de persoane și suntem hotărâți să menținem același ritm de recrutare a specialiștilor în domeniul digital pe parcursul următorilor doi ani”, a declarat Silviu Crețean, Senior Services Director în cadrul GE Software Delivery Center din București.
Începând cu luna august 2017, angajații vor fi primiți în noul sediu central de ultimă generație din Bulevardul Aviatorilor nr. 8 – cea mai eficientă clădire de birouri din punct de vedere energetic și cu cea mai înaltă tehnologie și din România. Spațiul de lucru GE se va întinde pe o suprafață de aproximativ 3.000 m2 la etajele 1 și 3 și va beneficia de toate dotările de ultimă generație ale clădirii – de la încărcătoare de mașini electrice până la dușuri și vestiare și peste 200 de locuri de parcare.
Echipa actuală de 130 de specialiști din cadrul centrului GE Software Solutions oferă asistență tehnică la nivel mondial pentru proiecte precum integrare, dezvoltare de software și testare. Mai mult, centrul contribuie la stabilitatea rețelei energetice, sprijinind furnizorii de energie să reacționeze prompt la fluctuațiile cererii de energie din rețea și să asigure siguranța rezervelor de energie.
Echipa GE are un rol important în dezvoltarea sistemelor informatice pentru actorii principali de pe piețele energetice din Europa, America de Nord și de Sud, Australia, Africa și Orientul Mijlociu; aceasta oferă, în același timp, servicii la fața locului și livrează, în prezent, majoritatea produselor din portofoliul GE pentru EMS (Sistemul de Management al Energiei), DMS (Sistemul de Management al Distribuției), MMS (Sistemul de Management al Pieței) și Asset Management.
Anul acesta, GE sărbătorește peste trei decenii de activitate în România. Istoria companiei a început în 1984, când GE a furnizat unități de turbo-generatoare pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Astăzi, toate diviziile GE sunt prezente pe piața locală și aproape 1.000 de angajați deservesc clienții din țară și din străinătate.
Pentru mai multe informații despre oportunitățile de angajare din centrul GE Software Solutions (SWS), accesați https://www.ge.com/careers/.