Internet/Telecom — September 27, 2017 at 9:16 am

POLYCOM lansează modelul aniversar Trio 8500

by

1Anul acesta, Polycom aniversează 25 de ani de la lansarea legendarului telefon tripod dedicat sălilor conferință și un sfert de veac de inovație în domeniul colaborării la distanță. Cu o formă unică și o calitate imbatabilă a sunetului, telefoanele Polycom s-au vândut până în prezent în milioane de exemplare, în întreaga lume, și au devenit un standard de excelență în domeniul conferințelor.

Polycom Trio 8500 este varianta modernă a telefonului tripod special creat pentru sălile de conferință.

Ultima sa versiune incorporează întregul ansamblu de inovații aduse de Polycom spațiului de colaborare: calitate audio HD, Polycom NoiseBlock, capacitate de înregistrare multi-line, posibilitatea de extindere pentru suport video și distribuție de conținut. Noul 8500 include și afișajul interfeței sale pe un ecran tactil color, cât și integrarea cu calendarul Microsoft Exchange, ușurând semnificativ organizarea și realizarea de conferințe.

 “De un sfert de veac, telefoanele Polycom dedicate spațiilor de conferințe s-au distins prin aspect, funcționalități și o calitate ireproșabilă a sunetului,” afirmă Mary McDowell, CEO, Polycom. “Noul 8500 este un model aiversar, o sumă a inovațiilor Polycom aduse spațiului de lucru și de colaborare, apt să asigure o excelentă interoperabilitate cu întregul ecosistem existent, indiferent de furnizor.”

Producătorul a anunțat cu această ocazie și noi funcționalități pentru Polycom Trio 8800, modelul cel mai popular și cel mai bine vândut la acest moment. Trio 8800 va permite partipanților să se conecteze prin intermediul dispozitivelor Apple AirPlay sau Miracast, câștigând astfel un plus de flexibilitate. În plus, până la sfârșitul anului, Trio 8800 va oferi și posibilitatea de integrare cu camerele video de clasă enterprise cu un unghi mai mare de vizibilitate și imagine de înaltă definiție – produs extrem de bine apreciat în spațiile de conferință de dimensiuni medii și mari.

Polycom Trio 8500 va fi disponibil în Romania începând cu octombrie 2017, prin intermediul distribuitorului Veracomp. Prețul de listă pentru acest produs pornește de la 999 euro.

VoxboxVoxboxPolycom VoxBox este o altă noutate prezentată de producător, un produs dedicat în special spațiilor de colaborare de mici dimensiuni: un dispozitiv ultra-compact, ultra-portabil cu boxă și funcție de telefon. Dispozitivul de poate conecta la rețea wireless prin Bluetooth sau prin cablu USB și asigură o calitate HD a vocii. Disponibilitatea și prețul în Romania pentru Polycom VoxBox vor fi anunțate prin intermediul distribuitorului Veracomp, în trimestrul următor.