Epson lansează următoarea generaţie de imprimante EcoTank ITS pentru utilizatori casnici și o gamă Premium EcoTank ITS pentru companiii. În total, gama EcoTank ITS va avea acum 21 de modele.
Imprimantele au un design nou, mai compact, cu rezervor de cerneală frontal şi recipiente mai mari, fiind mai economice și mai ușor de utilizat.
Gama EcoTank ITS asigură un cost per pagină foarte mic datorită cernelurilor cu randament ridicat și a rezervoarele de mare capacitate. Pe lângă economia de bani, imprimantele asigură economie de timp, perioada dintre alimentări fiind mult mai mare. Toate modelele au recipente pentru reumplere de mare capacitate și beneficiază de o garanție extinsă de până la trei ani.
Modelele din gama business au modul Wi-Fi, Wi-Fi Direct și o serie de alte opțiuni pentru imprimarea de fotografii și documente de pe diverse dispozitive mobile. În plus, aceste modelele dispun de Ethernet și opțiunea Scan-to-Cloud.
Imprimantele Premium EcoTank ITS utilizează capul de printare PrecisonCore şi cerneală Epson originală de tip pigment, pentru o imprimare clară și pentru ca documentele să reziste mai mult în timp, cerneala fiind rezistentă la apă şi la sublinierea cu markere. Vitezele de imprimare pot ajunge până la 15 ppm, toate modelele pot tipări faţă-verso, iar anumite modele oferă şi tăvi de hârtie cu capacităţi mai mari, compartiment pentru alimentare automată şi fax. Cu cerneala iniţială se pot tipări până la 14.000 de pagini alb-negru/ 11.200 de pagini color.
Toate modelele EcoTank ITS sunt disponibile de luna aceasta, la preţuri estimative cuprinse între 850 lei şi 1700 lei.
.