Esential — November 2, 2017 at 9:22 am

Cu cinism despre transformarea digitală

by

digital transformationNordea, cel mai mare grup de servicii financiare din peninsula scandinavă, a anunţat recent că va da afară 6.000 de oameni la nivel global până în 2021, incluzând circa 2.000 de consultanţi externi, în efortul de a îmbunătăţi competitivitatea firmei.

Printre consultanţii care vor fi daţi afară se numără şi cei care au grijă de platformele IT ale grupului. Motivul? Pregătirea companiei pentru era transformării digitale!

În anul 2014, grupul a făcut public un program de simplificare a operaţiunilor financiare în valoare de 1 miliard euro, care includea noi sisteme bancare de plăţi şi de operaţiuni esenţiale. CEO-ul grupului, Casper von Koskull, a declarat recent agenţiei Reuters că transformarea digitală este principalul motiv al concedierilor, deoarece grupul financiar va deveni pe zi ce trece mai “digitizat şi mai automatizat”.

“Pe de o parte, este un proces interesant. Pe de alta, evident, va duce la o nevoie mai redusă de oameni în cadrul industriei,” declara, cu un evident cinism, directorul grupului financiar. Planurile de reduceri specifice în funcţie de ţară şi funcţie nu au fost făcute publice încă, însă procesul de concedieri va începe către sfârşitul acestui an. Nordea operează în 19 ţări, cele mai multe operaţiuni desfăşurându-se în ţările nordice şi cele baltice. Grupul are aproape 32.000 de angajaţi, cei mai mulţi în Suedia, Finlanda şi Danemarca.

“Până acum ne-am îmbunătăţit semnificativ capabilităţile în termeni de conformitate şi managementul riscului, şi am investit în tehnologii noi, cum ar fi platforma bancară de bază, digital banking şi recuperare automată în caz de dezastre,” declara Koskull agenţiei Reuters. “Cum aceste investiţii încep deja să livreze rezultatele aşteptate, a venit vremea să intrăm în următoarea etapă a transformării, în care să reducem dramatic costurile şi să creştem eficienţa operaţională.”

Sindicatele (deoarece în Europa există încă aşa ceva) au avut replici relativ palide, de la cererile adresate conducerii companiei de reinstruire a angajaţilor pentru funcţii noi până la declaraţii conform cărora este bine că s-a petrecut aşa ceva în vremuri pozitive economic, când oamenii disponibilizaţi au mai multe şanse să-şi găsească alte slujbe. Nimic despre proteste pe scară largă sau despre alte iniţiative de forţă.

Să fie acesta un semn clar al inevitabilului în faţa căruia omenirea pare a se resemna tot mai mult pe zi ce trece? Sau un indiciu al unui viitor în care va exista doar supravieţuirea pe cale individuală?