SAP introduce noi tehnologii, cum ar fi recunoașterea facială, machine learning și Internet of Things (IOT), pentru a permite brandurilor să execute campanii de marketing optimizate, iar consumatorii să beneficieze de noi experiențe pozitive de cumpărare. Cu ajutorul soluțiilor SAP Hybris, compania continuă să inoveze și să investească în dezvoltarea tehnologiilor revoluționare ce transformă industria de comerț și conectează clienții cu mărcile preferate.
Ce anume îi face pe clienți fericiți și ce îi nemulțumește în relația cu brandurile?
Studiul realizat de SAP în 2017, „SAP Hybris Consumer Insights Report“, relevă faptul că 9 din 10 consumatori (89%) se așteaptă să primească răspuns la solicitarea lor în 24 ore. Sondajul la care au participat 20.000 de cumpărători din întreaga lume a arătat că cel mai simplu mod prin care brandurile își pot păstra clienții fericiți este să fie receptive la solicitările lor, iar cel mai rapid mod de a îi pierde este să le folosească datele fără ca ei să știe.
4 din 5 cumpărători (80%) sunt dispuși să împărtășească unele date cu brandurile, clienții din Japonia fiind cei mai reticenți (52%), spre deosebire de cei din Columbia și India (ambele 92%) care sunt mult mai deschiși spre a transmite datele personale. Respondenții din toate țările, cu excepția Rusiei, comunică brandurilor adresele lor de email, dar numai jumătate din cei aflați în statele din Orientul Mijlociu completează numerele de telefon.
SAP oferă profesioniștilor din marketing instrumente prin care pot ajunge mai ușor la consumatori
SAP Hybris Marketing Cloud conține o serie de funcționalități prin care ajută companiile să folosească cele mai potrivite mesaje pentru a targeta consumatorii și pentru a se asigura că datele acestora sunt securizate și protejate. Prin utilizarea unor instrumente ca cele descrise mai jos, brandurile pot obține o evaluare exactă a performanțelor obținute în urma acțiunilor de marketing și o analiză corelată cu bugetele cheltuite:
Digital Boardroom pentru CMO (Chief Marketing Officer) oferă directorilor de marketing o perspectivă completă asupra succesului campaniilor și asigură transparență pentru a identifica problemele iminente. De asemenea, soluția ajută și la identificarea unor noi oportunități în marketing.
Recunoaștere facială prin utilizarea machine learning: cu ajutorul SAP Leonadro, soluția SAP Hybris Marketing Cloud beneficiează de noua tehnologie de recunoaștere facială, introducând, astfel, noi modalități de a interacționa cu cumpărătorii în magazine. De exemplu, folosind analiza facială, programul software asociează datele privind vârsta și sexul consumatorului aflat în magazin cu stocul de marfă al retailerului, oferind recomandări personalizate despre produse. Aceste recomandări pot fi prezentate clientului folosind tablete sau ecrane mari la rafturi sau oriunde în magazin.
Cu ajutorul SAP Hybris Customer Attribution, se poate realiza o măsurare și o evaluare exactă atât a campaniilor de marketing, cât și a altor acțiuni care conduc consumatorii spre achiziție. Datele colectate din toate punctele de interacțiune cu clientul oferă o claritate mult mai mare asupra ratei de conversie, a factorilor care pot determina creșterea ratei de conversie și unde este necesar să se realizeze acțiuni suplimentare, în timp util.
Internet of Things folosit pentru a declanșa campanii de marketing: companiile pot utiliza dispozitive și senzori pentru a personaliza oferte. Spre exemplu, brandurile pot trimite un mesaj relevant atunci când un consumator atinge un nou punct de referință.
Suport pentru regulamentul general privind protecția datelor – GDPR: soluția SAP oferă sprijin total în implementarea și execuția de campanii de targetare a consumatorilor, ținând cont de reglementările globale privind protecția datelor ce vor intra în vigoare în luna mai 2018.