În perioada 9-10 noiembrie 2017, USH Pro Business a participat la Budapesta, Ungaria la ICT Proposers’ Day 2017, un eveniment de networking ce se axează pe cercetarea și inovarea europeană în domeniul TIC, cu un accent deosebit pe programul de lucru Orizont 2020 pentru perioada 2018-2020.
Orizont 2020 este cel mai mare program de cercetare și inovare din UE, cu fonduri de aproape 80 de miliarde de euro disponibile pe parcursul a 7 ani (2014-2020), pe lângă investițiile private pe care le vor atrage acești bani.
Unul dintre evenimentele la care a participat reprezentantul USH Pro Business a fost Startup Europe, o inițiativă a Comisiei Europene care se încadrează în politica de „Piața unică digitală” (“Digital Single Market”). Obiectivele principale ale Startup Europe sunt conectarea startup-urilor, investitorilor, rețelelor corporative, universităților și ecosistemelor locale existente în orașe din întreaga Europă. În cadrul evenimentului s-au purtat discuții cu partenerii interesați de dezvoltarea de start-up-uri, incubatoare și proiecte de cercetare in care centrul se va implica in viitor.
De asemenea, USH Pro Business va organiza evenimente dedicate pregătirii de idei de afaceri inovatoare care să beneficieze de finanțări în programul Startup Europe, în cooperare cu Enterprise Europe Network.
În acest sens, vă invităm să vă înscrieți la programul Experience Lab pentru a beneficia de facilitățile suplimentare gratuite în vederea accesării finanțărilor Startup Europe.