Bizpoint — November 30, 2017 at 8:14 pm

Impactul incidentelor IT asupra afacerilor

by

stocareUn studiu de specialitate emis de firma de analiză Quocirca la nivel global arată cât de mult au crescut dimensiunile provocărilor cu care se confruntă organizaţiile în efortul de limitare e efectelor incidentelor IT cu impact asupra infrastructurii, mai ales când e vorba de incidente critice.

La nivel global, organizaţiile înregistrează în medie circa 1200 de incidente IT pe lună, dintre care cel puţin cinci sunt critice. Ca atare, o provocare în sine este aceea a “pieptănării” tuturor datelor generate de evenimentele care au dus la aceste incidente pentru a prioritiza tipurile de răspuns. 70 la sută din respondenţii la studiu spun că au avut parte de cel puţin un incident în trecut care a provocat daune de reputaţie organizaţiei, fapt care subliniază importanţa detecţiei incidentelor la timp şi minimizarea impactului.

Costul unui incident asupra infrastructurii IT este în medie de peste 36000 USD, la care se adaugă un cost mediu asupra afacerii în ansamblu de peste 105000 USD. Cele două costuri sunt direct proporţionale, fapt care arată că un cost ridicat asupra IT-ului reprezintă un semnal de existenţă a unui management prost al evenimentelor şi incidentelor, cu efect imediat asupra operaţiunilor de afaceri.

Aproape 80 la sută din respondenţi au declarat că şi-ar putea îmbunătăţi timpul mediu de detecţie incidente, fapt care ar putea duce la timpi de răspuns mai bun şi la scăderea impactului asupra afacerii. Timpul mediu de reparaţii în caz de incidente critice este de 5,81 ore, un timp care s-ar reduce în mod implicit dacă în primul rând sunt mai puţine incidente de gestionat. În medie, alte 7,23 ore sunt cheltuite cu analizarea cauzelor, proces cu o rată de succes de 65%.

Studiul arată că incidentele duplicat şi repetate reprezintă o problemă persistentă. 97% din respondenţi au spus că procesul de management incidente implementat conduce la producerea de evenimente duplicat, eveniment care înseamnă că apar incidente multiple pentru aceeaşi problemă IT; peste 17% din toate incidentele sunt duplicate. În acelaşi timp, 96% din respondenţi declară că nereuşita de a învăţa din incidente anterioare prin intermediul analizării eficiente a cauzelor duce la repetarea incidentelor; peste 13% din toate incidentele sunt reluări.

Monitorizarea infrastructurii IT pentru înregistrarea evenimentelor şi identificarea incidentelor poate fi îmbunătăţită; 80% din respondenţi recunosc că există locuri lăsate nemonitorizate în cadrul infrastructurii, fapt care conduce la întârzieri de detecţie şi de investigare incidente. Complexitatea sistemelor IT şi a instrumentelor care le monitorizează lasă multe organizaţii fără o privire holistică, de ansamblu, asupra infrastructurii IT de la un capăt la celălalt.

În fine, gestionarea volumului de evenimente generate chiar de instrumentele de monitorizare IT reprezintă în sine o provocare. Peste 50% din respondenţi spun că abia reuşesc să gestioneze asemenea volume, 13% se luptă din greu să gestioneze iar 1% sunt copleşiţi. Cei care dispun de procese de gestionare evenimente care le permit gestionarea mai uşoară a volumului mare de evenimente obţin un timp mediu mai mic de detecţie incidente şi mai puţine incidente duplicat şi repetate.