Securitate — December 19, 2017 at 7:19 am

O ofertă dictată de nevoile de securitate

by

CaptureLa modul general, atunci când vorbesc despre mobilitate, operatorii din România se învârt în jurul noilor tehnologii de comunicare, a ofertelor convergente de servicii fix-mobil, a creşterii vitezei de transfer de date mobile şi a diverselor promoţii. Tot la modul general, aceste discuţii par să piardă din vedere tot mai multe elemente de scuritate.

Una dintre explicaţiile posibile ar fi aceea că zona de securitate a reprezentat ani de zile apanajul unor firme dedicate, oferind soluţii complexe şi greu de înțeles pentru majoritatea companiilor de dimensiuni mici şi medii. În acest context, am fost surprinși că liderul pieţei locale de telefonie mobilă, Orange, a decis să adopte o altă cale şi anume să dezovlte şi să integreze propria soluţie de securitate a comunicaţiilor, punand accent pe simplitate şi accesibilitate.

Conform operatorului de comunicaţii, soluţia este singurul serviciu de acest tip din România care acoperă atât comunicaţiile de date fixe cât şi pe cele mobile. Intitulată Business Internet Security, soluţia promite atât funcţii de control al conţinutului, pentru a evita probleme legale şi de securitate, cât şi o gamă largă de caracteristici esențiale pentru sfera securităţii: antivirus, anti-spam, protecţia serverelor împotriva intruziunilor, blocarea atacurilor DDoS, etc.

Simultan, Orange poate oferi managementul complet al politicii de securitate şi externalizarea monitorizării incidentelor. Serviciul include oricum rapoarte recurente şi o interfaţă de control.

Există în mod cert anumite avantaje ale abordării Orange. În primul rând, operatorul poate vedea ameninţările provenite din Internet înaintea unui echipament instalat în sediu. Operatorul promite resurse practic nelimitate de filtrare, la un preț care reprezintă doar un mic procent din costul unei soluții similare bazate pe echipamente fizice. Nu în ultimul rând, costul redus încurajează adopţia rapidă a soluţiilor de securitate cibernetică, cel puţin în rândurile propriilor clienţi.

De asemenea, clientul nu trebuie să cumpere echipamente noi atunci când crește numărul de angajați sau traficul de date. Nu în ultimul rând, operatorul garantează că procesarea informațiilor se realizează în România. În plus, actualizările sunt făcute printr-un centru local de analiză a securității, adaptat amenințărilor și problemelor specifice pieţei locale.

Orange are în derulare şi o campanie de conștientizare a pericolelor la care companiile din România se expun. Printre altele, au lansat un site public care permite vizualizarea de statistici privind ameninţările pe care le blochează, disponibil la https://bis-threatmap.orange.ro. Din câte ştim, este primul site de acest tip realizat special pentru România.