Evenimente — March 12, 2018 at 5:39 pm

Spotify vine în România

by

Spotify, serviciu de streaming muzical, se lansează astăzi în România, pentru a oferi o experiență muzicală revoluționară, complet unică, ce poate fi personalizată în detaliu în funcție de preferințele fiecărui utilizator.

Cu o comunitate globală ce numără peste 159 de milioane de membri, Spotify oferă în România atât o versiune gratuită, susținută prin conținut publicitar, dar și o versiune superioară, pe bază de abonament lunar. Utilizatorii pot asculta melodiile preferate gratuit sau pot trece la Spotify Premium pentru 4.99 EUR pe lună.

Spotify oferă posibilitatea de a căuta, descoperi, alcătui playlist-uri şi construi propria colecție muzicală, dar și de a distribui conținutul preferat către prieteni. Spotify vine astăzi în România pentru a oferi o selecție excepțională de titluri locale și internaționale, reunite într-o bază de date de peste 35 de milioane de melodii, disponibile atât pentru utilizatorii variantei gratuite, dar şi celor care au optat pentru varianta Premium.

Przemek Pluta - Spotify Markets Operations Manager - Southern & Eastern Europe - 1“Grație unei selecții muzicale uriașe, de peste 35 de milioane de melodii, recomandărilor atent personalizate şi celor mai bune playlist-uri alcătuite de experți în domeniu sau utilizatori pasionați, Spotify face din descoperirea muzicii preferate o activitate mai simplă ca niciodată.”, spune Przemek Pluta, Markets Operations pentru Europa de Sud-Est în cadrul Spotify.

Cele mai bune playlist-uri

Pe Spotify poți găsi muzica perfectă, indiferent de gusturi sau starea de spirit. Utilizatorii din România au acces instant la o varietate de playlist-uri globale, alcătuite de experți și actualizate în mod constant, dar pot descoperi şi alte milioane de playlist-uri internaționale, aparținând Spotify sau altor iubitori ai muzicii.

Opţiuni revoluționare de căutare şi personalizare

Unul dintre principalele atuuri ale serviciului Spotify este personalizarea, ce permite fanilor să găsească muzica preferată în cel mai simplu mod, dar și să descopere noi piese și artiști, în baza preferințelor și a modului în care obișnuiesc să asculte muzică. Când un utilizator nou se alătură comunităţii Spotify, el este invitat într-un proces numit ‘Taste Onboarding’, ce ajută Spotify să înţeleagă mai bine muzica pe care acesta o apreciază.

Căutarea personalizată ce include opțiuni precum Daily Mix (o serie de playlist-uri ce îmbină melodiile preferate cu noutăţi ce ar putea fi pe gustul utilizatorului), Release Radar (un playlist format din melodii noi, în baza artiştilor cei mai ascultaţi, conţinut actualizat în fiecare zi de vineri) şi Discover Weekly ( un playlist creat în funcţie de obiceiurile specifice utilizatorului, disponibil în curând) aduc muzica preferată mai aproape ca niciodată.

Ascultă în timp ce te joci

Graţie conectivităţii dintre Spotify şi PlayStation Music™, utilizatorii se pot bucura de o experienţă specială, ascultând muzică pe consola PlayStation 4. Spotify poate reda orice melodie, album sau playlist la cerere, chiar şi ca fundal sonor în timpul jocului, prin varianta gratuită a serviciului, sau un conţinut audio fără reclame, la o calitate înaltă, oferită de varianta Premium.

Spotify mai oferă:

  • Playlist-uri dedicate unor genuri muzicale sau stări de spirit: din secţiunea Browse pot fi selectate o varietate de playlist-uri precum Hip-Hop, Pop, Rock, Gaming, Sleep, Dinner, Kids, Focus şi multe alte.
  • Calitate excelentă a conţinutului audio – până la 320 kbit/s.
  • Accesibilitate superioară prin Spotify Connect – folsește Spotify pe boxe, TV sau în maşină
  • Socializare la nivelul următor:
  • Integrare unică, ce permite distribuirea conținutului prin Facebook sau Twitter, precum şi prin Messenger (in-app)
  • Playlist-urile colaborative pot fi alcătuite sau distribuite prin Facebook Messenger
  • Melodiile preferate sau playlist-urile alcătuite pot fi distribuite din aplicație, astfel încât orice utilizator să devină un potențial influencer
  • Clasamente muzicale globale. Clasamente locale vor fi disponibile în curând.
  • Muzică disponibilă oricând: aplicaţia Spotify rulează atât pe dispozitive mobile, cât şi pe laptop, PC sau tabletă.
  • Muzică disponibilă oriunde: Wi-Fi & boxe Bluetooth, TV, Google Chromecast şi PlayStation4® şi PlayStation3®, folosind aplicația Spotify ca telecomandă.
  • Multitasking: melodiile pot fi ascultate de pe dispozitivele mobile, chiar şi atunci când aplicația rulează în background.

La nivel global, Spotify a schimbat modul în care artiştii şi iubitorii muzicii interacţionează. Artiştii vor ca muzica lor să fie cunoscută, iar Spotify a reuşit să îi facă populari în rândul a milioane de oameni din întreaga lume.

În plus, Spotify a adus peste 8 miliarde de Euro industriei muzicale de la lansarea serviciului, în 2008. Odată cu intrarea pe piaţa din România, Spotify va fi disponibil în 65 de pieţe din întreaga lume.

Pentru a te bucura de muzică exact aşa cum îţi doreşti, descarcă acum aplicaţia prin Google Play sau App Store, vizitând www.spotify.com