Controversele legate de presupusul uz în scopuri politice de date obţinute de la Facebook de către Cambridge Analytica a generat deja un impact serios nu numai asupra gigantului social media, ci şi al modului în care firmele gândesc modul în care personalul foloseşte tehnologia.
Conform unui foarte recent studiu efectuat de către Barracuda în rândul a 350 de decidenţi IT, mai bine de jumătate dintre aceştia (55%) au declarat că au mai puţină încredere în Facebook după dezvăluiri, în vreme ce 12% au afirmat că şi-au şters contul de pe reţeaua socială, iar alţi 29% şi-au amendat setările de securitate personală şi de diseminare informaţii.
Studiul arată că scandalul de proporţii globale a pus în evidenţă chestiuni rămase într-un con de umbră legate de confidenţialitatea datelor, diseminarea de informaţii şi securitatea tranzacţiilor, iar acest fapt va duce în relativ scurtă vreme la modificarea politicilor corporatiste legate de modul în care angajaţii folosesc reţeaua firmei.
Dintre decidenţii IT care permit accesul la Facebook prin intermediul reţelei de firmă, aproape jumătate (46%) au declarat că intenţionează să efectueze şedinţe de instruire ale personalului în privinţa protecţiei personale şi a datelor în mediul online, 8% au spus că vor adopta măsuri mai drastice şi vor interzice accesul la reţele sociale, iar 7% au afirmat că vor implementa controale mai stricte în privinţa persoanelor care au acces la Facebook în cadrul firmei.
Aproape două treimi din respondenţi (62%) au afirmat că, drept consecinţă a dezvăluirilor despre Facebook, au început deja să revizuiască politica de firmă privind accesul utilizatorilor interni la site-uri şi aplicaţii nelegate de obiectul de activitate al firmei, fie sub forma de elaborare a unor noi ghiduri de lucru, fie sub forma restricţionării accesului. Doar 20% din respondenţi intenţionează să păstreze politica de permitere a accesului liber la site-uri şi aplicaţii nelegate de obiectul strict de activitate al firmei.
Având în vedere rezultatele acestui studiu, firma realizatoare, Barracuda, recomandă câteva lucruri organizaţiilor. Prima recomandare este legată de cui anume din firmă i se permite să disemineze date şi să creeze politici, astfel ca doar anumite grupuri autorizate de utilizatori să poată posta informaţii pe contul de Facebook al firmei. A doua recomandare se leagă de sporirea atenţiei faţă de tentativele de folosire a informaţiilor disponibile pe profilul de companie din reţeaua socială în scopuri malefice, cum ar fi phising-ul targetat. În fine, a treia recomandare se referă la instruirea angajaţilor asupra recunoaşterii din faţă a unor asemenea tentative şi luarea de măsuri adecvate.
Şi când te gândeşti că doar cu vreo trei ani în urmă reţelele sociale erau socotite noul Eldorado al marketingului, publicităţii şi mass-mediei….