Networking — May 16, 2018 at 8:45 am

Adaptarea rețelei la mediul digital

by

Noile inovații Cisco în materie de securitate pentru portofoliul de soluții dedicat rețelei bazate pe intenție, vor ajuta departamentele IT să devină proactive. Soluțiile Cisco rezolvă astfel problemele legate de timpul petrecut de departamentele IT pentru activități de remediere (43%), operațiunile IT devenind mai proactive, flexibile și automatizate. Inovațiile software constituie progrese semnificative în modelarea matematică și informația contextuală, accelerând strategia Cisco de reinventare a rețelei pentru era digitală.

În ultimii ani, explozia de dispozitive, adopția cloud și creșterea exponențială a amenințărilor de securitate au pus la încercare abordările tradiționale de construire și gestionare a rețelelor. Viziunea Cisco este de a crea o rețea care să anticipeze problemele operaționale, să blocheze rapid amenințările de securitate și să continue să învețe, să se adapteze și să protejeze. Pentru a realiza acest lucru, Cisco a redefinit rețeaua bazată pe intenție, care presupune transformarea întregii rețele, la nivel de centru de date, campus si sucursale.

1516918517337Cisco lansează astfel cel de-al doilea val de inovații pentru rețeaua bazată pe intenție, cu produse de analiza și verificare.

  • În centrul de date, Cisco Network Assurance Engine utilizează procese de verificare continuă a întregii rețele pentru a menține operaționale procesele de business în parametri stabiliți, chiar și atunci când rețeaua se schimbă dinamic.
  • În rețelele la nivel de campusuri și sucursale, Cisco DNA Center Assurance oferă un nou nivel de înțelegere și vizibilitate, obținând economii semnificative de timp și bani pentru departamentele IT implicate în remedierea problemelor în mediile cablate și wireless.
  • Pentru clienții cu operațiuni IT distribuite, noul Cisco Meraki Wireless Health reduce timpul mediu de remediere a problemelor din rețelele wireless cu ajutorul unor analize și informații complexe.

„Rețeaua nu a fost niciodată mai critică pentru succesul afacerii”, a declarat David Goeckeler, vicepreședinte executiv al diviziei de Networking și Securitate la Cisco. „Practic, reinventăm rețeaua de la zero, pentru a oferi o platformă securizată și inteligentă pentru afacerile digitale. Astăzi, facem un alt pas important către acest obiectiv ambițios, prin inovații aduse rețelei bazate pe intenție, concepute să furnizeze informații contextuale și siguranța care vor ajuta departamentele IT să facă trecerea de la reactivitate la proactivitate.”

Portofoliul de rețele Cisco bazate pe intenție reprezintă o schimbare fundamentală față de metodele manuale mari consumatoare de timp, prin care rețelele sunt gestionate în mod tradițional. Aceste rețele bazate pe intenție captează și translatează intențiile de business în politicile de rețea și le activează la nivelul infrastructurii. Odată cu introducerea capabilităților de analiza si verificare, se poate monitoriza în permanență dacă rețeaua funcționează la parametrii stabiliți.

La nivel global, tot mai mulți clienți adoptă rețeaua bazată pe intenție. Aproape 200 de clienți testează noile tehnologii, printre care Robert Bosch GmbH, REWE Group, Spitalul Metodist Houston și Scotiabank. Peste 1.100 de clienți implementează cele mai noi switch-uri din seria Catalyst 9000, 150 de clienți rulând proiecte pilot pentru DNA Center. La nivel de datacenter, Cisco are peste 14.500 de clienți pentru Nexus 9000, cu o rată de înglobare a soluției ACI (Application Centric Infrastructure) de 45%.

Inovații la nivel de Data Center și rețea enterprise

Cisco lansează trei noi produse de analiză și verificare, care demonstrează modul în care sistemele de rețea bazată pe intenție evoluează cu aceeași viteză cu care se schimbă afacerile in mediul digital.

La nivelul rețelei din centrele de date, Cisco oferă asistență permanentă prin intermediul Cisco Network Assurance Engine. Prin combinarea modelelor matematice precise ale rețelei cu experiența de peste 30 de ani, Cisco oferă echipelor IT posibilitatea de a identifica imediat motivele pentru care rețeaua nu acționează conform parametrilor stabiliți, oferind sugestii privind modul de abordare a problemei. Această viziune de ansamblu asupra rețelei ajută echipele IT să:

  • estimeze impactul schimbărilor: efectuați modificări în rețea mai repede și cu mai multă încredere, captând erorile umane de configurare înainte ca acestea să provoace probleme.
  • verifice continuu comportamentul rețelei: elimină în mod proactiv perioadele de nefuncționare și vulnerabilitățile din rețea, analizând continuu statusul întregii rețele.
  • asigure politica de securitate și condițiile de conformitate: reduc riscurile prin asigurarea unei aplicări consecvente a politicilor de securitate la nivelul întregii rețele și asigură faptul că politicile respectă cerințele de business – în fiecare minut, zilnic.

Cu ajutorul ACI și Tetration, Cisco oferă posibilitatea de a translata intenția aplicației și de a activa aceste politici în întreaga rețea. Acum, cu Network Assurance Engine, Cisco livrează ultimul element al rețelei bazate pe intenție – asigurarea intenției.

La nivel de campus și sucursale, Cisco permite o abordare de tip „everything as a sensor” și agregarea informațiilor din rețea, aplicație, medii client și lucruri pentru a oferi informații IT contextuale complete. Aceste capabilități vor reduce semnficativ timpul (43%) pe care îl petrec departamentele IT în acțiunile de remediere și vor îmbunătăți experiența oferită angajaților și clienților.

Cisco DNA Center Assurance oferă o vizualizare contextuală completă care conectează toate interacțiunile legate de întrebări precum: cine, ce, unde, când, cum. La nivel de medii cablate și wireless, oferă o imagine completă a interacțiunii dintre utilizatori și aplicații, cu capabilități în timp real, istorice și predictive. DNA Center Assurance ajută echipele IT să abordeze trei aspecte importante:

  • Izolarea problemelor: ajungeți la cauza problemei în câteva minute – nu zile sau săptămâni – prin izolarea exactă a locului unde a survenit problema.
  • Replicarea problemei: posibilitatea de a reveni asupra problemei atunci când ea a avut loc. Departamentul IT poate vizualiza o imagine completă asupra statusului rețelei, utilizatorilor, dispozitivelor și aplicațiilor la momentul exact în care a apărut problema.
  • Rezolvarea problemelor: rezolvați proactiv problema printr-un proces de remediere cu îndrumare.

Cu Cisco Meraki Wireless Health, departamentul IT obține vizibilitate și analize detaliate pentru a remedia rapid problemele din rețelele wireless și pentru a oferi utilizatorilor o experiență mai bună. Cisco Meraki utilizează un model IT gestionat în cloud pentru automatizarea operațiunilor, simplificând astfel complexitatea sistemelor IT. Acum, Meraki Wireless Health permite echipelor IT să identifice rapid anomaliile din rețelele wireless, să identifice punctele de acces și mediile client care nu performează și să ofere informații concrete pentru a îmbunătăți experiența wireless.

Susținut de analize de rețea și de date contextuale detaliate, Cisco Services oferă noi servicii pentru a ajuta clienții să eficientizeze implementarea noilor soluții de asigurare. De la consultanță și implementare, prin servicii de optimizare și managed services, Cisco și partenerii săi ajută clienții să evolueze în călătoria către rețeaua bazată pe intenție.

Disponibilitate

  • Cisco Network Assurance Engine este disponibil imediat, pentru început pentru clienții Cisco ACI, pe baza unei evaluari gratuite, de 30 de zile. Clienții îl pot achiziționa prin intermediul unei subscriptii software.
  • Cisco DNA Center Assurance este disponibil imediat. Clienții îl pot achiziționa prin intermediul subscriptiei Cisco ONE pentru rețea.
  • Cisco Meraki Wireless Health este disponibil de la începutul anului 2018. Acesta va fi inclus în subscripția standard pentru Meraki Wireless Access Points.