Succesul proiectelor de digitalizare este umbrit de teama de impactul și de costurile tot mai mari ale breșelor asociate mobilității datelor. Protejarea datelor în cloud continuă să ridice noi provocări pentru companii. Astfel, cele mai costisitoare incidente de securitate cibernetică din ultimele 12 luni au avut legătură cu mediile cloud și cu protecția datelor. În efortul de a permite digitalizarea fără compromiterea securității, companiile pun acum un accent mai mare pe cheltuielile din domeniul IT. În 2018, ele alocă cu până la 26% mai mult în bugetele lor pe IT, pentru securitatea cibernetică, redefinind rolul strategic al protejării datelor.
Costurile breșelor de date, în creștere
Datele pe 2018 despre bugetele de securitate IT ale companiilor reflectă impactul semnificativ al securității cibernetice asupra business-ului. Având în vedere că urmările breșelor de date au devenit tot mai costisitoare pe parcursul ultimelor 12 luni, companiile s-au confruntat cu o realitate problematică: pentru IMM-uri, costul mediu al unei breșe a ajuns la 120.000 de dolari în 2018, cu 36% mai mult decât în 2017 (88.000 de dolari). Pentru marile companii, costul a crescut cu 24%, impactul financiar mediu al unei breșe ajungând acum până la 1,23 de milioane e dolari.
Cele mai costisitoare incidente și îngrijorarea tot mai mare provocată de mobilitatea datelor
Aceste costuri în creștere sunt un motiv de îngrijorare pentru companiile care se află în mijlocul valului de transformare digitală, unde infrastructura cloud continuă să crească: 45% dintre companiile mari și 33% dintre IMM-uri și-au crescut deja sau plănuiesc să crească utilizarea cloud-ului hibrid în următoarele 12 luni. Dar creșterea mobilității datelor pune noi probleme de securitate, cele mai costisitoare incidente având legătură cu mediile cloud și protecția datelor. Două din trei cele mai scumpe incidente de securitate cibernetică ce afectează IMM-urile sunt legate de cloud, acolo unde problemele infrastructurii IT găzduite de terți cauzează pierderi medii de 179.000 de dolari. De asemenea, pentru companiile mari, protecția datelor rămâne o prioritate: dacă breșele de date cauzate de atacuri direcționate le costă până la 1,64 de milioane de dolari, incidentele care afectează infrastructura IT a unor terți este pe locul al doilea, cu o mică diferență: pierderea medie este de 1,47 milioane de dolari.
Ilustrarea principalelor incidente care afectează IMM-urile și marile companii: Costuri în creștere: Primele trei incidente de securitate
Cheltuielile cu securitatea sunt în creștere, pentru a contracara atacurile în cloud
În 2018, bugetele de securitate IT sunt în creștere, ceea ce înseamnă că marile companii cheltuiesc aproape o treime din bugetul lor pe IT (8,9 milioane de dolari) pe securitate cibernetică. Interesant, chiar dacă de obicei erau cele care cheltuiau cel mai puțin pentru securitatea IT, companiile foarte mici au crescut sumele alocate de la 2,4 mii de dolari, la 3,9, în ultimele 12 luni.
Unul dintre principalele motive pentru investițiile suplimentare în acest domeniu sunt complexitatea sporită a infrastructurii IT (pe măsură ce companiile adoptă din ce în ce mai mult platformele cloud), alături de nevoia de a îmbunătăți nivelul de cunoștințe avansate în domeniul securității.
Îmbinarea acestor factori arată cum resimt companiile impactul securității IT și ilustrează amploarea provocărilor cu care se confruntă, pentru a fi în siguranță.